Tradiții și superstiții la români – partea 2

Tradiții și superstiții la români – partea 2

Știu că episodul trecut din Tradiții și superstiții la români nu a plăcut tuturor. Ba mai mult, unii au încercat să explice de ce au sau nu au anumite „Apucături” din cele enumerate. Aia e! Intenția nu a fost de a corecta ceva ce se petrece de secole, ci doar de a atrage atenția asupra penibilului în care ne aflăm în spațiul carpato-dunărean. Și Pontic.

Așadar, azi mi-a atras atenția o știre de la „tembelizor”. Și m-au mâncat tastele, ca să zic așa..

  • Icoana care plânge. Nu e prima știre de acest gen. Și nu e prima dată când „tembelizorul” anunță mulțimea care încă nu a ajuns la „icoana făcătoare de minuni”- căci dacă plânge, sigur face și minuni, că deja o parte a populației a dat năvală să se roage și să vadă minunea. Totuși, dacă e să analizăm nițeluș: icoanele din biserici sunt – în mare parte- creații ale diferiților „meșteri” – și aici nu mă pot abține să nu mă gândesc la vestitul Celentano din Las Fierbinți. Deci nu-s creații ale vreunor popi, sfinți etc. Explicați-mi cum mama naibii, din mâna bețivului satului sau a vreunui pictor comunal, de regulă cu cinci clase, poate să iasă vreo minune?! Apoi explicați-mi de ce s-ar buluci lumea să vadă și să se roage la minunea respectivă? Nu mai bine îi găsim pe toți acești pictori naivi (sau nu) și ne închinăm direct lor? Că poate se înduioșează și plâng mai des și mai repede?! În altă ordine de idei, ați observat că doar la ortodocși le plâng icoanele? La catolici ați auzit, plânge ceva zilele astea?  Tradiții diferite, sub aceeași cruce!
  • Să rămânem în spațiul de sub Cruce- moaștele. Se știe că la români, pupatul moaștelor nu mai e tradiție,  e sport național. Vizitele la morminte de sfinți mai moderni – vezi Arsenie Boca sau la cele scoase din pământ și plimbate prin orașe, au devenit din nefericire ceva la fel de cotidian precum claxonatul în trafic. Totuși, stau și mă întreb: cum sărăcie, când mâncăm o bucată de carne ușor alterată sau ceva stricat, ni se apleacă până la pământ, iar când vine vorba să atingem și să mai și pupam degete smochinite de timp sau alte părți (mă scuzați, dar nu sunt la curent cu trendul acestor zile ca să știu exact ce bucăți se sfânt sunt la mai mare căutare întru pupat, lins etc, dar aș putea sugera câteva), așadar, după ce atingem piese dintr-un cadavru, ne simțim eliberați, înălțați, ba chiar… purificați?!
  • Tot în biserică e la modă să te așezi în rând la ca Alimentara anilor 80 și să pupi o icoană, cruce sau o biblie, după care, trecând peste grotescul ideii de a pupa ceva deja antepupat de întreg rândul dinaintea ta, popa de serviciu să-ți dea cu aceeași lingură să mănânci nu știu ce chestie care pare deja mâncată de toți cei care au mâncat-o înaintea ta și returnată pe cale naturală următorilor doritori. Cum Doamne-Iartă-mă să nu faci direct herpes în colțul gurii, știind că  ți-ai lăsat balele peste balele celorlalte 20 de babe și 15 moși dinaintea ta, la care se adaugă fel de fel de alte guri mai mult sau mai puțin spălate, mai cariate, mai cu pauze, mai cu…. completați singuri… Dar suntem o nație sănătoasă! Chestia cu spălatul mâinilor înainte de masă? Tradiții!
  • Ieșind din biserică aflăm că „dacă ai noroc la bani, nu ai noroc în dragoste”! Ne uităm pe prima pagină a unui tabloid și aflăm că Ilie Năstase se însoară – a 30-a oară, cu o tipă care e mai tânără decât verișoara aia bună a vecinului. Și cu siguranță, Ilie Năstase e și el tânăr (la spirit, probabil) și e și sărac! Nu mai pomenesc de președintele ALDE, Tăriceanu, care și el are la activ aproape o echipă completă de handbal feminin, formată din foste și actuale soții. Și ăsta e sărac! Pe principiul ăsta, când te părăsește iubita, ar trebui să dai mega petrecere, căci în curând vei deveni bogat! Sau ai putea chiar influența puțin „astrele”! Dacă știi ce zic!

 

  • Când trăiam în Ardeal, mama îmi spunea că vineri sau sâmbăta sunt trei ceasuri rele. Nu mai rețin. M-am mutat în Muntenia și am aflat siderat că ziua cu ceasuri nasoale e marțea. Nu s-a potrivit nici asta. Așa că am pus-o pe seama faptului că-s material de import și am decis să-mi creez propria zi cu trei ceasuri rele. E miercuri.
  • Și tot o chestie interculturală, ca să zic așa, e aia cu claxonatul la diferite evenimente importante. Când stăteam în Capitală, cam proaspăt venit fiind, am auzit mare vuiet de claxoane pe ditamai strada unde locuiam. Am ieșit bucuros pe balcon: e nuntă! Treci naibii în casă, mi-a replicat nevastă-mea. A murit careva. Iată! În Ardeal, de fapt cred că în întreaga Transilvanie, la nunți, rupem claxoanele, ca să afle lumea ce mare bucurie e pe capul nostru, că se mai nenorocește unul. Când vedem o coloană funerară, încetinim și aprindem farurile, eventual dăm muzica mai încet, dacă nu oprim de tot radioul. În semn de respect. Aici, în sud, pare-se că trebuie să fim siguri că mortul ajunge bucuros la groapă. Bucuros că a scăpat de vacarm.

Hai că se făcură șase! Mai trebuie șase. Și tot așa!

Ca o completare, ca să fie, să zicem șase virgulă cinci, în câteva zile vine 1 Martie, apoi implacabilul 8 Martie. Nu uitați să umpleți piepturile învățătoarelor, profesoarelor, de ce nu, și a profesorilor, cu mii de mărțișoare inutile, cu buchete de flori care mai de care mai pompoase, un parfum-două, niscai cadouri „de la shop”, un sifon, o măslină, o atenție. Nu fiți zgârciți, și ele se bucură când văd câți bani cheltuiți degeaba, că plozii vă rămân la fel de viitori oameni de știință, nemaivorbind de faptul că seara, când ajung doamnele acasă și fac inventarul, văd câți bani înseamnă tot ce au primit și-și plâng în pumni că nu pot cumpăra 100 grame de parizer pentru un pumn de mărțișoare! Aproape că regret că nu am o iubită căreia să-i cumpăr un mărțișor scump și deosebit pe care să nu-l poată purta pentru că nu-l poate justifica acasă sau cu care să nu aibă ce face în afara perioadei fatidice 1-8 Martie! Ca să fiu și eu în trend, zic!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top