Eugentuță era un copil sărman, fără mari perspective, al doilea născut dintr-o familie modestă, fără orizont îndepărtat și fără trecut măcar vecin cu vreo glorie trecătoare sau nu.
Mediocru în școală mediocru în viață, mediocru la statură, cu un chip urâțel către mediocru, era un tip, per ansamblu șters și… culmea, mediocru!
Pe la 16 ani, ceea ce credea el că este „mâncărime politică” dar care se dovedise mai spre seară, când descoperise „urma de frână” de pe chiloți că era doar rahat lipit de gaura-i scârbavnică, îl împinse către partidul Tribunului unde s-a apucat cu frenezie de lipit afișe, dus mădularele mai marilor către buze sau după caz, la latrină, deh chestii de pifan.
Când împlinise deja 18 ani, Eugentuță se aciuase pe sub aripa stăncuței care avea să decidă soarta orașului pentru vreo patru ani. Devenise mâna lui dreaptă, sfetnic, aghiotant, tămăduitor de erecții neavenite, limbă moale și pufoasă ca o lavetă din microfibră, suport de hârtie igienică etc.
Toată viața, Eugentuță a fost un ghiocel care de la adăpostul capului plecat era cel care vorbea neîntrebat și nevăzut în formație. Cel din cauza cui și-o fura întreaga companie. Nulitatea cu pretenții de om de știință, fizic de campion pe sate la table și agerime mintală echivalentă cu a unui vidanjor capabil să înmulțească rapid metri cubi de „hândel” cu lei noi, păstrând pentru el ce rămânea pe furtunul gros, a crescut înconjurat de rahat.
Probabil de aici si dragostea lui Eugentuță, ce zic eu dragoste, e deja pasiune, pentru rahat, marca favorită fiind, ați ghicit, Hândel!
Inițial l-a sorbit, apoi l-a lăsat să se întărească, să capete consistență și nu în ultim rând formă. Nu i-a pus deloc cacao, nici vanilie și mai ales, Doamne-Ferește, nu i-a adăugat zahăr! Se știe că zahărul dăunează sănătății!
Eugentuță nu l-a consumat cu ceapă de frică să nu îl încurce la vreo întâlnire, însă reprezentantele sexului frumos aveau o prea mare stimă de sine încât să-i calce pragul intim, deci nu era în pericol.
Crezând că a devenit un fel de Willie Wonka și Fabrica de Ciocolată, Eugentuță a prins aripi imaginare și a început să emită păreri de om mare, de om care are ceva în spate, altceva în afara cocoașei care devenea pe zi ce trece mai pronunțată.
A căpătat abilități, a reușit să învețe gusturile „ciocolatei”, să deosebească ingredientele care au stat la baza „fabricării” ei. Spre exemplu, știa clar că „laborantul” mixase fasole cu ciolan cu o seară înainte sau că produsul îi aparținea unei „laborante” și nu unui el. Deși, în cazul său, granița dintre „el” și „ea” era aproape invizibilă. Astăzi este ca un fel de somelier de rahat. Poate deosebi 30 de tipuri de rahat cu ochii închiși. Dar cel mai tare se pricepe să laude și să propage Rahatul de Shaorma, pe care-l primește de la iubitul să șef și aliat, Tobiță Ronțăitorul.
VA URMA
