- Dragă Tobiță, de cât timp ronțăi hemoroizi?
- Păi, cam de când m-am născut. Nu mi-e foarte clar, dar este posibil ca in loc de suzetă să fi avut niște hemoroizi când eram mic.
- Și nu e scârbos?
- Nu, deloc! Imediat ce te obișnuiești cu mirosul, imediat ce nu mai ai nicio problemă cu faptul că anumite scame de căcat stau lipite de hemoroizi, aceștia devin chiar delicioși.
- Și care sunt preferații tăi? Hemoroizii interni sau cei externi?
- Îi iubesc în egală măsură pe toți. Evident, cei externi sunt mai la îndemână. Îi poți chiar întinde cu dinții, ca pe ursuleții de gumă sau dacă sunt mari, copți și suculenți, după niște ani de antrenament, poți face cu ei baloane asemănătoare celor din guma de mestecat. Cei interni sunt pentru cunoscători. Dacă le ai cu șaorma, așa cum le am eu, hemoroizii interni sunt adevăratul deliciu. Vin gata asezonați cu ketchup. De două calități și două culori: roșu și maro.
- Este vreo deosebire între hemoroizii unui bărbat și cei ai unei femei?
- Până de curând nu aș fi putut răspunde. Abia de câțiva ani am reușit să-i gust pe cei ai unei femei. Și acum mi-e foarte greu să mai ajung la ei, am doi munți de buci în cale. Dar mă descurc. Dar hemoroizii bărbătești sunt cei mai buni. Unde mai pui că lângă ei crește păr și după cum vezi, eu nu am nici pe cap, nici pe piept, în curând n-o să mai am nici sprâncene. Evident, în mod clar, iubesc hemoroizii bărbaților. Când îi molfăi tandru în gură, nici nu mai știu dacă îl pup în cur sau îl mușc pe respectivul.
- Ai vreun posesor preferat de hemoroizi? Unul pe care îl iei în gură cu drag?
- Da! Ziaristul local este preferatul meu. De când a venit în Buftea, tânjesc la hemoroizii lui. Ori de câte ori am ocazia, îi fac un adevărat wrestling cu limba. Îi zăpăcesc hemoroizii, îi fac knock-out, îi resuscitez, îmi mulez buzele pe rozeta lui și da, nu mi-e rușine s-o recunosc, dar ori de câte ori văd un cur de bărbat, că îl pup, că nu o fac, că îl mușc, că se cacă pe mine, mi se scoală.
- Și altcineva?
- Da, în general mușc din cururile oamenilor importanți. Bine, comparativ cu mine, obiectiv privind, cam 95% din populația masculină a orașului este importantă. Știu, sunt un nimeni și voi muri așa. Dar asta îmi oferă o perspectivă unică asupra cururilor celor aflați mai presus decât mine. Când te uiți la un cur, așa, de jos în sus, parcă te uiți la soare. Parcă îți vine să zbori.
- Un cuvânt, o povață pentru ceilalți la fel ca tine? Adică celorlalți ronțăitori de hemoroizi.
- Nimeni nu este ca mine! Eu sunt unic. Ceilalți sunt niște ronțăitori neaveniți și neautorizați. Eu sunt independent. Fac asta de mic. Nimeni nu m-a înțeles vreodată. Un cuvânt pentru ei? Lăsați hemoroizii în pace! Lăsați hemoroizii să vină la mine! Să-mi acopere fața! Mă gândesc chiar, dacă ceilalți nu renunță între timp, să pornesc o mișcare locală. Nealiniată politic, aliniată doar la cururile disponibile. Ceva de tipul 200 pentru hemoroizi. Sau măcar 100 pentru un anus. Mă mai gândesc. Sau măcar mimez asta…
-
hemoroizi
