M-am trezit. Un miros ciudat și străin îmi invadase casa și totodată nările. De fapt, în afara orei aproape „matinale”, adică 11:55, mirosul era principala cauză care îmi stresase neuronii, care au dus, mai apoi, la trezirea mea. Afară, un soare de plină vară, păsări care ciripeau voios, muncitori care tăiau pe afară și mai voios cu flexul sau ceva drujbă electrică, câini care lătrau și pisici care făceau un sex zgomotos…. Sau doar își împărțeau teritoriile aflate în carantină sau autoizolare.
Am coborât tiptil scările. Deh, m-am ajuns, dorm la etaj! La parter, mirosul era evident și mai puternic. Încă nu simțeam primejdia, deși la vârsta și experiența mea, de bărbat cu stagiul militar satisfăcut complet, ar fi fost cazul să cobor cu arma în mână strigând „Pe aici nu se trece!”.
Am trecut pe lângă sufragerie, am dat buzna în bucătărie, căci aici era sursa mirosului și am deschis cuptorul aragazului devenit epicentrul tulburării tuturor simțurilor mele matinale. Aici, zâmbea la mine o ditamai tava umplută cu ditamai halca de carne înconjurată de cartofi aurii, care bolboroseau mocnit în zeama care-i înconjura și împrăștiau aromele lor, împreunate cu ale mirodeniilor, în toată casa, în nările mele, îmi răvășeau simțurile, mă bulversau… Dulce autoizolare!
Evident, spaima neuronală s-a datorat în primul rând faptului că la noi în casă cel mai străin miros este cel al mâncării gătute. În al doilea rând, dacă miroase a mâncare, cineva trebuia să o fi făcut. Și cum eu dormeam, s-a născut dilema existențială: cine a făcut această faptă nobilă?
Am mers înapoi către sufragerie, unde am intrat domol, precum Shelock Holmes adulmecând o urmă.
Aici, o făptură încruntată, de sex feminin (și făptura și încruntarea), mi-a spulberat visele, mi-a distrus energiile pozitive matinale și mi-a aruncat o privire încruntată, de la tastatura laptopului la care lucra:
- La ora asta te trezești? Astăzi lucrez de acasă.
Sfârșitul episodului 1.
P.S.: niciunul dintre membrii familiei mele nu este afectat sau măcar suspect de vreo infecție gripală, respiratorie etc.
P.P.S. : acest text este un pamflet și sper că dacă nevastă-mea stă mai multe zile acasă, să repete figura cu gătitul, deoarece repetiția este mama succesului.
P.P.P.S.: copiii dormeau când am coborât să înfrunt primejdia. Abia aștept să le văd fețele mirate.
LATER EDIT: fiică-mea, trezită la ora la care terminasem de scris asta și coboram să fac pozele, mă strigă:
- Friptura mamei este genială! Cred că a cumpărat-o!
