OK, am ajuns în Thassos, Grecia. Am găsit și resortul, care în comparație cu resorturile din Turcia și Bulgaria, pare un fel de soră mai tristă ajunsă fată bătrână, în așteptarea prințului fermecat.
Resortul Skala Rachoni
O recepționeră destul de amabilă ia contact cu noi, se uită pe voucher, ne ia pașapoartele, le verifică și apoi conchide că avem de achitat o taxă de turist, ceva de genul 1,50 euro/noapte. Habar nu am cum s-a făcut calculul, noi fiind patru persoane. Am plătit 9 euro, urmând ca mai încolo, când aveam drum în zonă, să ne întoarcem să ne dea restul de 1 euro, deoarece nuj avea cucoana mărunt. A rămas șpagă, deoarece nu ne-am mai dus până acolo și oricum, personalul de la recepție se tot schimba. Nu mi-a plăcut faza asta, deși, așa cum am aflat mai târziu, taxa aia chiar există și chiar o cere Guvernul Elen. Dar nouă nu ne-a dat nimeni nicio chitanță. Nu că mi-ar fi trebuit, dar, zic și eu așa… Deh, Grecia!
Fiind patru, am primit un apartament, cu două camere, la fel de modest precum resortul. Adică curat, OK, dar nimic spectaculos. Bine că aveam aparat de aer condiționat. După ce am căutat în zadar telecomanda acestuia, am mers înapoi la recepție, unde cucoana uitase să ne-o dea. A uitat și de euro ăla…
Sala de mese, cam de tip cantină, servea în jur de 5-6 feluri de mâncare la masa de seară. În timp ce micul dejun era destul de bogat ca să satisfacă cam toate gusturile, însă cafeaua…. Nu înțeleg cum într-o țară unde cafeaua este ridicată la rang de religie, ăștia de la Skala Rachoni resort puteau servi o spălătură de burete care a curățat de zaț, într-o zi a săptămânii trecute, o ceașcă de cafea. Cred că și aia ieșea mai concentrată! Coca Cola era pe lângă sărăcia aia de cafea, o adevărată bombă de cofeină!
Personalul easte format din niște bieți sclavi proveniți din Bulgaria și Albania, care după ce debarasează, fac curat în sala de mese, aduc mâncare când aceasta se termină, trece la efectuat șmotru prin camere. Și asta conform unui program care pentru ei se încheie la ora 21. Și începe… dimineața. Nu s-a plâns niciunul, era evident că toți fac asta de ani de zile la același resort, însă mie mi-a lăsat un gust destul de acru.
Skala Rachoni – Taverna Gorgona
După cum probabil v-ați dat seama, noi am optat pentru sejurul cu demipensiune, deoarece diferența dintre acesta și cel all-inclusive era de aproape 500 euro, în condițiile în care noi eram patru persoane și am stat 6 nopți. Ne-am zis că o masă la prânz om mai vedea noi cum o scoatem la capăt, ba la o tavernă, ba la un fast-food, om vedea. Din start trebuie să precizez că, în comparație cu sejurul de anul trecut, pe care l-am efectuat în Antalya, aici totul a fost cam dublu la preț. Grecia nu e o țară ieftină, deloc. În Antalya am plătit tot pentru patru persoane, 10 nopți, all-inclusive sau ultra, că nu mai rețin, 800 euro. Aici, pentru 6 nopți, demipensiune, cam aceeași sumă. Faceți voi matematica, că mie îmi dă cu virgulă!
Dar să revenim la Taverna Gorgona
Cum tocmai îl cunoscusem pe Kostas, cu o seară înainte, iar taverna lui mi-a plăcut, am mers acolo, însoțiți de prietenii noștri care se acomodaseră și ei între timp.
Neștiind că grecii au obiceiul de a servi un fel de mâncare cu garnitură și salată incluse, am cerut ca înecații: salate, bouyourdi și alte alea, de ni s-a umplut masa. Am mâncat până când, literalmente, nu mai încăpea în noi nici măcar o gură de bere. Extrem de amabil, și probabil și datorită faptului că eu vorbesc greaca și că am rădăcini elene, Kostas nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a adus din partea casei un desert, format din mini baclavale, cataif și alte chestii orientale. Iar la final, ne-a dat câte o punguță vidată cu măsline stafidite, o chestie locală și câte o sticluță de 200 ml de ulei de măsline extravirgin, pentru fiecare familie. Un gest mai mult decât prietenesc.
Totalul notei de plată, pentru 7 persoane, cu apă, bere și era să uit, tsiporou (un fel de Ouzo pe care poți de altfel să-l ceri fără glikanitso – anason), tot din partea casei, deci total de plată 90 euro, cu tot cu cei 6,5 euro bacșiș. Dar repet, am mâncat de pe cuvânt de onoare, am sărit masa de seară, deoarece nu mai intra în mine nimic!
Preparatele de la Gorgona au fost excelente, proaspete, bine gătite, aromate, servirea ireproșabilă, patronul- o dulceață de om, și așa cum aveam să aflăm mai încolo, la fel e și soția sa. Am aflat de la el că are și camere de inchiriat, „five stars my friend!”, pe care nu le-am verificat, dar inițial făcuse o ofertă de 70 euro /4 persoane/noapte, cu mic dejun „all u can eat”. Plus 10% reducere la nota de plată pentru mesele de prânz/seară. Sunt aproape sigur că se poate ajunge l ao înțelegere amiabilă cu el, deoarece interesul său e să aibă clienți tot timpul și mai ales, să aibă clienți care să-i aducă alți clienți, în urma review-urilor pozitive. Peronal, nu am ce să-i reproșez, fiind, așa cum am mai scris, unul dintre ultimii greci de pe Thassos care păstrează tradițiile. Restul, cam întreaga insulă este turistică, astfel încât, dacă vrei să cunoști tradițiile, felul de a trăi, mâncarea, trebuie ori să urci într-unul din sate, ori să cutreieri pe continent.
Aici, revenind la Taverna Gorgona, aceasta este lipită de o alta, care aparține concurenței și care are obiceiul balcanic de a fura clientela Gorgonei. Deh, economie de piață, însă patroana, o tanti care nu se apropie de malul mării deoarece există riscul să apară un echipaj de la Green Peace care să încerce să o arunce înapoi în mare ca s-o salveze, ei bine, tanti asta e cam prea balcanică. Deci, dacă ajungeți în zonă, fiți atenți la care dintre terase vă așezați, pe cealaltă nu am testat-o.
Marble Beach
Am fost în celebra locație cu o săptămână înainte ca apele să o măture din nou de pe suprafața planetei. Drumul este destul de greu, dar nu așa cum l-au descris unii. Adică poți urca fără probleme chiar și cu un Mercedes, nu ai nevoie de un off-roader veritabil. E drept, în rare momente mașina va vedea viteza a treia, indiferent dacă urci sau cobori, dar merită.
Ajunși acolo, plaja amenajată se împarte în două, O parte, ceaaflată mai aproape de mare, oferă două șezlongur+umbrelă, la prețul de 20 euro, în timp ce mai sus, sub niște măslini albiți de praful de marmură ridicat de mașinile turiștilor, costă 15 euro, aceeași rețetă. De fapt, costul se traduce în consumație minim-obligatorie. Ar fi însă bine sî citiți clar meniul, pe care trebuie să-l cereți, deoarece atât eu, cât și nevastă-mea, fiind fani ai apei minerale carbogazoase, am cerut asta (soda la greci) și ne-au adus două cutii la 330 ml, care au costat 3,5 euro/bucata! Deci, atenție la neatenție! Dacă ceri un frappe mare, te va costa dublu față de cel normal, care este afișat la vedere în meniu șamd. CĂSCAȚI OCHII!
O experiență frumoasă, cam scumpă, care ne-a scos din buzunare contravaloarea unui prânz la o tavernă, pentru patru persoane.
Apa este foarte adâncă, chiar imediat lângă mal, deci aviz amatorilor, dacă nu sunteți buni înotători, nu vă avântați! La 10-15 metri de la mal, are peste 4-5 metri adâncime!
COMPLETARE: dacă sunteți extrem de protectori cu mașina dvs și vă deranjează praful, nu vă duceți la Marble Beach! Mașina va deveni albă, partea din spate nu va scăpa de niciun fel, în special la hatchback-uri. În rest se va coperi de praful ridicat de ceilalți. Și un spălat de mașină vă costă 20 de euro. Mai există varianta spălării la benzinărie (unde au instalație de spălat mașinile), care e gratis dacă alimentați un plin sau ceva de genul. Asta dacă vă convine să alimentați pe insulă.
Limenaria
Am vizitat orășelul într-o seară. Eram mâncați, deci tavernele, deși te îmbiau cu fel de fel de chestii, au rămas neexplorate în amănunt. Doar așa, de afară. Din ce am văzut, toate au fost europenizate, meniul este mai degrabă european decât grecesc, iar meniurile lor, traduse cu google translate în patru limbi, pot juca adevărate feste celor așa, mai lipsiți de carte. Spre exemplu, la o tavernă, midiile prăjite erau traduse în limba română ca „ciuperci la grătar”. Verificați fiecare chestie în cel puțin două limbi, ca să nu aveți surprize.
Theologos – Taverna Iatrou
După un drum nu foarte ușor, mai ales partea din oraș, unde cu greu trece o mașină pe lângă un biciclist, am poposit în așezarea aflată departe de mare, în creierul munților insulari. Aerul așezării este pitoresc și rustic totodată. Am mișunat nițel în zonă, dar fiind deja întuneric, am ratat probabil ce era mai interesant de văzut. Am ales să luăm un fel de post-cină, deoarece eram, din nou, proapăt hrăniți la resortul nostru.
Inițial am vrut să stăm la o altă terasă, care mi s-apărut prea europeană, prea turistică, așa că, la vreo 20 de metri distanță, am găsit Taverna Iatrou. Ca la medic, zic! (iatrou = medic în limba greacă).
Aerul de tavernă tradițională, la care s-au adăugat cele două vietăți care se perpeleau în rotisor la intrare, m-au făcut să cred că e alegerea corectă.
Un chelner uns cutoate alifiile, a venit. Înconjurat de ajutoare și picoli. Ne-au pus apă, două sticle, fiind două familii. Ne-au întrebat dacă vrem nota de plată separat, am zis că da, ne-au adus-o la grămadă. Am vorbit cu ei și în greacă și în engleză. Au înțeles în turcă, probabil!
Fiica mea a cerut brânză la grătar. A primit o felie mai mică și mai subțire decât o felie de pîine pentru toast. A costat 4,5 euro!
Fiul meu a cerut un biftec (un fel de chiftea înrudită cu pârjoala noastră). A fost OK, nu spectaculos, dar a costat 10 euro. (foto)
Ne-au întrebat dacă vrem pâine, am zis că da; două felii, e ok? Am zis că da. La final am consumat una, pe nota de plată erau trecute trei, la prețul de 0,20 euro/bucata! Să mă bată mama! În plus, pe nota de plată era prezentă și apa minerală, pe care o refuzasem de la început și pe care o și luaseră cu ei, „uitând” să o mai scoată și de pe nota de plată. Mai era ceva trecut acolo, am uitat ce, am semnalat, au recalculat, chelnerul cel uns cu toate alifiile, constatând că „vorbești foarte bine limba greacă”. I-am răspuns că știu să citesc și cifrele de pe nota de plată, care-s universale!
Concluzia? Nici românii nu puteau face ceva mai românesc. Gen Valea Prahovei. Prețuri mari către exorbitante, servire „șmecherească”, atitudine „îți zâmbim că te facem noi la buzunare”. Nu mai calc acolo câte zile oi avea! Mare țeapă! De evitat!
Skala Rachoni- Sti Sesoula
Situat la șosea, este un fel de fast-food care îmbină modernul cu aspectul vintage. Aici am ajuns deoarece aveau gyros și ne era lene să mergem până în Thassos. Bine, să fiu sincer, ne-a mai atras și un anunț: 2 scoops = 1,50 euro. Cum era scris ciudat, cu creta pe o placă neagră, am citt 2 soups – 1,50 euro și am zis că am făcut o afacere! De fapt era vorba de douăcupe de inghțată la prețul respectiv.
Gyrosul de aici este OK, cinstit, costa 2,50 euro și arată ca în imagini. Am lăsat cheia de la mașină și țigările în poze ca să aveți termen de comparație pentru dimensiuni, nu din altemotive „cocălărești”.
Per ansamblu, gyrosul mâncat în Thassos, undeva pe lângă centru, costă 3 euro, e mai mare și mai sățios. Dar și ăsta de la Sesoula e OK. Doar că mai mic. Și mai sec.
Skala Kallirachis – am uitat numele tavernei
Ajunși în centrul localității, taverna se află pe partea dreaptă în sensul de mers către Limenaria. Cu vedere la port, mare etc. (vezi foto sus)
Prețurile sunt „în trend”, cam ca peste tot, porțiile în schimb sunt mici, iar gyrosul la farfurie comandat, părea mai degrabă un fel de carne mărunțită cu cuțitul și apoi trasă la tigaie. Și cel de porc și cel de pui. Patru persoane, prânz care nu a săturat pe nimeni, în jur de 30 de euro. Dacă nu mai puteți de foame sau nu mâncați mult, opriți. Dacă nu, nu ați pierdut nimic.
Epilog la partea a doua
Și cam gata, am epuizat scrisul pe ziua de astăzi, am omis chestiile mici, shoppingul, alte experiențe, pe care probabil le voi scrie dacă îmi va veni cheful, într-o completare sau o parte a III-a. Oricum trebuie sa relatez și întoarcerea acasă, nu?
Dacă nu, sper să vă fi fost de folos cu review-urile mele, care da, sunt subiective, deoarece sunt scrise la persoana întâi. Dacă v-a plăcut sau folosit, dați un share, un like, un semn, ceva. Dacă nu, aia e, mea culpa!
