Dimineață. Razele soarelui băteau în geam, îndemnându-l pe Mieluțu la trezire, dar patul gol, casa goală, viața goală, toate-l rețineau la fel cum, atunci când era la beci, îl rețineau Gore și Panait ca să nu se zbată. Nu s-a mai zbătut. Încet-încet, centimetru cu centimetru, mădular după mădular, începuse
Tag: de mana
Nuvelă: Mieluțu (2)
Capitolul 2: Sex oral Se crăpa de ziuă. Prin geamul, aburit de respirațiile din dormitor, se vedea cum se ridică noaptea, în timp ce monotonia corului sforăiturilor din încăpere era întreruptă sporadic de câte un cântat de cocoș sau de vreo erupție gazoasă a vreunuia dintre „Vulcanii noroioși” căruia supapele de
Nuvelă: Mieluțu
Felația, între necesitate și binecuvântare!
Articolul acesta nu se vrea erijat în vreun studiu profesionist aplicat asupra genezei, evoluției sau cauzei apariției felației ci este doar un fel de mod ambiguu de a prezenta niște idei survenite la o cafea binecuvântată de razele soarelui de iarnă, din mijlocul unui martie la fel de atipic precum
Acordă-i atenția ta. O merită!
Așa este! Acordă-i atenția ta. Rupe-ți din orgoliul masculin, pune-te pe locul doi și da, vei primi ceea ce meriți! Și o spun din proprie experiență. Și culmea, postarea asta a avut ca declanșator fix fotografia asta: Așadar: Acordă-i atenția ta și vei primi în schimb indiferență... Deschide-ți inima în fața ei și
Ce-mi plac citatele astea din ciclul „Gândește pozitiv”!
Azi-dimineață, trezit fiind de nevoia imperioasă a presiunii exercitată din partea vezicii mele, am țopăit optimist și alert către toaleta cea mai apropiată. Chiar pozitiv, aș putea spune! După ce am învins vicisitudinile vieții de șchiop în cârje, am învins și gravitația, am rezolvat ecuația „pălărie-ntr-un picior, ghici cu capacul de