Să pierzi ceva frumos

Plecând de la o postare de pe Facebook, care spune:  „Câteodată e mai bine să pierzi ceva frumos decât să nu-l fi avut niciodată”, mi s-a aprins filamentul de la becul de avarie al micului pitic responsabil cu potcovitul în cutia craniană, folosind pe post de nicovală creierul meu, și mi-am pus întrebarea logică: așa să fie oare?

Din start spun că nu!

Și o să vin direct cu argumentul final, pentru varianta a doua, adică „să nu-l fi avut niciodată”.

Plecând de la premiza că acel „ceva frumos” nu este o boală sau vreun joc oarecare, dacă nu l-ai avut, nu poți emite opinii asupra gradului de frumusețe. Poți poate să crezi că e ceva frumos, să-ți imaginezi că e ceva frumos, să speri ca ar fi ceva frumos, dar cât timp nu îl ai efectiv, cât timp nu experimentezi, nu poți defini frumusețea acelui „ceva”, despre care sunt mai mult ca sigur că autorul l-a numit special așa, fiind de fapt vorba despre „cineva” sau o „relație cu cineva”. O eroare voită, născută probabil din rațiuni de siguranță.

Așadar, pe cale de consecință, nu poți regreta că nu ai avut ceva, odată ce nu l-ai avut efectiv, deoarece nu-l poți cuprinde mintal, decât eventual imaginar. Nu știi dacă-ți place, dacă ți-e croit pe măsură etc.  Cele două noțiuni: a regreta ceva ce nu ai avut, se exclud reciproc. E ca în bancul ăla cu cei doi ardeleni aflați fiecare pe câte o colină, în care Ion strigă la Gheorghe și-l întreabă dacă are SIDA, dorind de fapt să afle ce este aia. La care Gheorghe stă și cugetă: dacă spun că nu am, crede că-s sărac, dacă spun că am, o să-mi ceară, așa că-i răspunde:  „Mai am un pic pe fundul unui borcan!”

De cealaltă parte, a avea „ceva frumos” și a-l pierde este atât de dureros încât mai bine mergi pe varianta de a nu-l fi avut niciodată, cu tot cu regretul popular „nici nu știi ce pierzi” – din nou fals, deoarece, așa cum am arătat mai sus, nu poți pierde ceva ce nu știi că există. Cei care scriu astfel de „maxime” de Facebook, ori nu au inspirație, ori sunt niște semidocți care scriu ceva pentru că „sună frumos”, la fel cum ne preda învățătoarea în clasele primare: puneți vrigula acolo unde luați pauză ca să respirați când citiți cu voce tare”.

Decât să pierzi „ceva cu adevărat frumos”, mai bine te duci în camera cu scule, apuci zdravăn un ciocan și-ți turtești vreo două degete, căci pe bune, durerea de moment e una, dar cealaltă, cea de durată, post traumatică, e incomparabilă. Cea provenită de la degetele vinete e pistol cu apă! Și când spun „ceva frumos”, mă refer la un un calcul simplu, al cărui rezultat este diferența dintre suma calităților și cea a defectelor acelui „ceva frumos”, deoarece ceva plin doar de calități și lipsit cu desăvârșire de defecte sau viceversa, nu există.

Așadar, părerea mea de diletant fără vreo diplomă în domeniu, dar cu vastă experiență în a „pierde ceva frumos”,  este că dacă ai găsit acel „ceva frumos”, asigură-te că nu-l pierzi, „așa cum pierd idioții cheile”, altfel, în perioada de după pierdere, după ce-ți trec dracii că ai pierdut acel „ceva frumos”, s-ar putea să-ți dorești să te doară măseaua de minte, în timp ce ești înghesuit la un concert simfonic de patru ore, purtând pantofi cu două numere mai mici, chinuit fiind de niscai pietre la rinichi care vor fix în momentele alea să plece de la locul lor, într-o zi în care ai febră, diaree, tuse convulsivă și porți un costum de in alb.

La asta se mai adaugă și posibilitățile reduse de a recupera acel „ceva frumos”, care cu cât sunt mai mici sau mai neclare sau amandouă, cu atât mai chinuitoare și mai îndelungată va fi combinația descrisă mai sus. Cum care combinație? Să te doară măseaua de minte, în timp ce ești înghesuit la un concert simfonic de patru ore, purtând pantofi cu două numere mai mici, chinuit fiind de niscai pietre la rinichi care vor fix în momentele alea să plece de la locul lor, într-o zi în care ai febră, diaree, tuse convulsivă și porți un costum de in alb.

Și o să te trezești citind mesaje vechi, neștiind ce să faci și cum să faci și dacă se mai cade să faci, timp în care o mână nevăzută, precum a destinului, va apăsa butonul „call”, independent de voința ta conștientă, buton  pe care-l vei anula speriat deoarece nu ai ști ce să spui dacă ți s-ar răspunde, nu știi dacă presimțirile tale sunt juste și „ceva frumos” nu e deja cuibărit(ă) în alte brațe decât ale tale.

Concluzie: nu pierde „ceva frumos” pentru că regretele promise în anunț nu se aplică la varianta a doua! Și nu te mai lua după maxime de Facebook!

2 thoughts on “Să pierzi ceva frumos

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top