Capitolul 1: O nouă cale
Era noapte. Era frânt, dar somnul nu-l prindea deloc. Îl durea tot corpul de la cât se zbătuse, dar mai ales îl durea…. ochiul maro.
Deși încerca din răsputeri să uite prin ceea ce trecuse, un gând revenea obsesiv și-l înveselea: chiar și acolo, în temniță, făcuse bani! Auzi la ei ce fraieri! Să creadă că mai merge faza cu săpunul scăpat pe jos la dușuri!
Trecuse pe lângă acel săpun roz, ud și aproape nou, cu o indiferență regală. Nu avea cum să pice în capcana pentru fraieri. El nu este un fraier! El este acolo pentru că împotriva lui s-au adunat toți oamenii răi din oraș și din țară și pentru că Universul complotase împotriva lui și pentru că…. la naiba, trecuse cu bine de săpun. Și apoi… stupoare! 50 de Euro zăceau pe jos. Doi metri mai încolo. S-a aplecat instinctiv și a întins mâna să-i ia. Atunci a simțit lângă glezna dreaptă un picior vânjos. Și încă unul lângă piciorul stâng. Și apoi ditamai „Deschizătorul de Drumuri Noi” l-a pătruns de îi ieșiseră ochii din cap ca la melc. Bine că erau la dușuri și nu era vreo priză în apropiere. Murea naibii electrocutat! În ochi!
A intrat brusc, dar totuși ușor, grație săpunului pe care îl ignorase și despre care avea să afle că are mai multe întrebuințări. I-a pătruns până-n vintre și i-a răscolit intestinele, urcându-i lutul la deal. Era oricum constipat, dar lutul trebuie s-o ia la vale, nu la deal!
A întins mâinile să se apuce de ceva și să scape de ceea ce-i scormonea mațele. Surpriză, apucase un alt furtun al unui alt „Mic Pompier”, care numai mic nu era. Nu fusese niciodată atât de aproape de un mădular atât de învârtoșat! Și păros! Cel din fața lui era păros ca o maimuță! Îl umflă râsul: e mai păros decât Pioana, omul lui bun la toate, care arăta ca o corcitură dintre un urangutan și un pușcăriaș dintr-o ocnă medievală.
Din spate se simțea lovit în fese de burta celui care-l poseda. Nu era o senzație nouă, se pregătise pe ascuns pentru asta, încă de când îi cumpărase Sandrinei setul de strap-onuri. Pe mărimi, ca să-și deschidă calea succesiv. Diametru de 4, apoi de 6 și la final BBC (sau cum scria pe spatele cutiei „Big Black Cock”, probabil ceva cocoș negru, că pe la școală nu prea dăduse și limba engleză se lipise de el ca părul pe broască). Îi plăcea senzația, dar acasă era altceva, mirosea frumos, Sandrina încă arăta bine, deși lui, inexplicabil, nu i se mai scula la vederea ei. Dar când folosea strap-onul era altceva! Atunci i se întăreau toți cei aproape 14 centimetri, măsurați direct de la baza anusului. Bine, 13,2 centimetri, ca să fie sincer!
Cu o mână se apucă strâns de „Micul Pompier” care mai-mai să-i spargă buza de sus, în cealaltă strângând cei 50 de Euro luați de pe jos. Până la urmă a meritat, se gândi el. Făcuse el altele mai josnice pentru sume mai mici. Rapid îi trecu prin cap că dacă stă aici trei ani, atât cât primise sentința, cu 50 de Euro pe zi… la naiba, sunt multe zile și zerouri! Nu avea calculatorul la îndemână. Dar poate reușea, la ieșire, să-și cumpere altă mașină în locul celei pe care i-o confiscase statul.
Ce stat prost! L-a trimis în sărăcie și izolare, dar el, băiat deștept, avea să facă bani din piatră-seacă! Sau din fund sec! Nu mai era sec! Matahala din spate tocmai îl umpluse de copii cruzi și se dădu deoparte, căci așa cum avea să afle, 50 de Euro sunt „cadoul” de bun venit pentru „fraierii ăia noi” pe care veteranii îi încadrează pe post de factor poștal. Să aibă și ei poștă în pușcărie, se gândi, la auzul veștii.
Simți o gâdilătură în ceea ce fusese cândva supapa lui de evacuare. Era spartă ca o gonflabilă poștită de niște studenți fumați bine, adunați în jurul câtorva sticle de vodcă ieftină. Comparația era reală. Dureros de reală. Ăla din spate avea vreo 40 de kile, atât realiză cât apucă să-l privească preț de o clipă, înainte ca King Kong, aflat în fața lui, să-i îndese în gură bâta de baseball- atașată cu niște mingi de oină de corpul precum o carpetă mițoasă- și să-i pătrundă până-n esofag. Tragem la joagăr!, exclamă slăbătura urâtă care-i amintea de celălalt om bun la toate pe care-l avea acasă, Elogen Puță. O avea mică și subțire, de aia-l gâdila ca naiba. Era inutil. La fel și celălalt, de acasă.
Apoi n-a mai știut exact ce se întâmplă, se trezi ud și năclăios, lăsat fără cunoștință pe podeaua dușurilor, folosit, dar mândru: încă strângea în mână bancnota de 50 de Euro! Munciți, dar până la urmă, o muncă plăcută, aproape ca acasă!
VA URMA…
