As fi vrut ca astazi sa fiu mai bun, mai calm si mai intelegator cu cei din jurul meu, caci e ziua mea si Ziua Indragostitilor, insa un post de pe peretele de Facebook al prietenului Mistodie, m-a facut sa imi reanalizez pozitia. Ce condescendenta, ce altruism, ce pozitie impacuitoare? Erectia cere un esofag! Si cum deseori reuseste, Chinezul mi-a provocat erectia, deci esofagul sau si al celor ca el fir-ar sa fie salasul madularului care sa le imparta dreptatea!
Aici aflu cu stupoare ca mai exista acest neica-nimeni care astazi se crede mare guru in online si mai are si pretentiile aferente, un coate-goale care n-a muncit in viata lui o zi si incearca (culmea e ca si reuseste, dar deh, tara de prosti, rezultate pe masura) sa prosteasca fel de fel de agentii de PR si marketing ca el conteaza si ca e Mare Maestru de ispravi 2.0 si alte vorbe goale de acest tip.
Aceasta creatura cu aere de mare CT Popescu in online, pretentii de posesor de cultura cat neamul Patapievici si cel putin carisma lui Florin Piersic, se simte lezat, in nimicnicia, sa ca un PR (loser PR btw) l-a amestecat in tagma jurnalistilor.
Ar trebui sa-i spuna cineva acestui neavenit ca a fi jurnalist inseamna a profesa intr-o meserie si a avea un job cinstit, ceeea ce nu se poate spune despre bloggeri, care sunt si vor ramane paria jurnalismului cel putin romanesc. A confunda un blogger cu un jurnalist, inseamna o recunoastere nemeritata a unor calitati care lipseste cu desavarsire acestei tagme. E ca si cum ai confunda tresa unui caporal cu stelele unui colonel.
A nu se intelege gresit: a avea un blog din hobby e o greseala pardonabila. A avea un blog care sa-ti asigure traiul este o facatorie romaneasca, caci numai aici se gasesc niste responsabli pe banii altora care sa dea la loserii de bloggeri cate un piscot, sa manance si gura lor, caci mai mult ca sigur (altfel nu se poate), o parte din piscot vine inapoi la donator sub forma de para’ndarat. A avea un blog sau doua si a a te crede cel putin Mediafaxul online-ului romanesc, e deja ceva ce frizeaza patologicul, iar intovarasirea cu astfel de specimene schizofrenice nu ma duce decat la o intrebare, retorica dealtfel, vis a vis de starea de sanatate morala si mintala a celor care le acorda importanta.
Caci pana la urma ce este un blogger care se crede influencer si/sau A-lister? Un somer cu un computer, care in zori de zi, la cafea, scaneaza agentiile de stiri, atat romanesti cat si internationale, agentii de stiri care culmea(!) sunt intretinute si alimentate de jurnalisti profesionisti si de unde isi suge informatiile, ca o tenie a presei, pe care le propteste pe blog(urile) sale cu emfaza celui care le-a descoperit. Apoi, beneficiind de „Fratia celor care ling inele maronii de A-listeri si influenceri”, la care mai adaugam niscai clickuri cumparate de pe net, isi ingroasa numarul de vizite. Avand acest rezultat se duce la cate o PR-ita mai gascuta asa si ii arata catamai marele influencer este el si ii sugereaza cam cata importanta i se cuvine pentru asta. PR-ita, care vede oportunitatea de a bifa o sarcina profesionala, aceea de a realiza 1-200 de afisari in online, totul la un pret de doua piscoturi, se bucura umeda ca o fecioara la prima intalnire, il preaslaveste pe blogger si nu uita sa ii arate pe jurnalisti cu degetul, pe motiv ca la ei ar fi costat cel putin dublu, uitand ca peste 80% din materialele pe care noi astia de ne taram prin presa, le scriem fara sa percepem un leu de la agentii sau de la PR sau ca diferenta dintre jurnalist si omul de la marketing, aferent publicatiei respective, este la fel de mare ca diferenta dinrte ce ar trebui sa faca ea/el ca PR si ceea ce face de fapt.
Rezultatele sunt clare si vizibile cu ochiul liber. Firmele saracesc, deoarece bloggerul iti aduce doar afisari si alea pe jumatate false si neaducatoare de clienti/cumparatori, presa nu mai are parte de finantare de la client, clientul nu este informat, presa pierde, firma care ar trebui sa vanda ramane o necunoscuta limitata la nivel de blogosfera (vezi campania Redescopera Romania, care n-a parasit sfera bloggingului, iar companiile care au investit in imagine (nu le pomenesc ca nu merita deranjul), s-au ales cu praful de pe toba, unicii castigatori fiind bloggerii invitati la un piscot gratis si gras.
Naste-se asadar intrebarea: goana dupa clickuri si dupa afisari, nu ne-a transformat pe toti in niste farisei? Bloggerii, care-s ca tenia din corpul-gazda, aici gazda fiind conglomeratul firma-agentie-PR-presa, nu ar trebui tratati ca atare, conform speciei din care fac parte, cu niscai antibiotice, daca usturoiul prea pute? Caci aidoma teniei care se mareste pe zi ce trece si slabeste corpul-gazda asa cresc si bloggerii, ajungand astazi sa se simta lezati ca sunt confundati cu niste profesionisti in al caror cerc n-au avut acces, incercand asa cum le sta bine, usa din dos? Un fel de eu nu-s bre oxiur, eu sunt tenie, nu ma invart in jurul anusului, eu zac in tot borhotul din toate matele pozibile!
