Articolul acesta nu se vrea erijat în vreun studiu profesionist aplicat asupra genezei, evoluției sau cauzei apariției felației ci este doar un fel de mod ambiguu de a prezenta niște idei survenite la o cafea binecuvântată de razele soarelui de iarnă, din mijlocul unui martie la fel de atipic precum textul ce urmează. Așadar, felația!
Stăteam și mă gândeam…. Oare cărei ființe i-a venit prima dată ideea? Bărbatului, care este un animal de neoprit, cu o poftă sexuală care nu se lasă guvernată de perioadele lunii, (perioadele) femeii, durerile ei de cap, alinierea planetelor etc sau femeii, care ființă altruistă (sper că ați sesizat ironia) și-a sacrificat „buzele sale, ca doua petale” pe altarul sexului oral?
Probabil că, undeva în epoca denumită de anglofili care fiind Întunecată, a apărut această rază de lumină, care a făcut gura femeii să tacă și să producă pentru prima dată ceva productiv: plăcere. Dar de unde scânteia?
Tot probabil, demult, demult, vreo femeie, sătulă să tot rămână însărcinată și să toarne copii, a decis că trebuie să mai existe o cale dea se proteja de gravidenie. Și cum prezervativul nu fusese încă inventat, iar cauza reproducerii fusese deja clasificată ca fiind rezultatul împreunării pe calea sexului normal, femeia i-a dat bărbatului câteva variante… ocolitoare. Că doar nu vă așteptați ca vreun bărbat, erect, cu mintea și-așa îngustă din născare, să aibă în gând altceva decât zdranga-zdranga! Pe bune, nu vedeți că și azi, în epoca modernă, dacă Waze îți oferă o altă variantă, tu ca bărbat ești din prima, circumspect? Lasă că merg pe unde știu eu mai bine!
O labă la vremea ei…
Pomeneam mai sus de altruismul femeii. Evident că ea nu s-a gândit din prima la felație. Adică pe bune, e greu să fii gravidă în primii ani de existență planetară, e greu să naști pe vreun așternut de frunze sau ce paie or fi folosit pe post de saltea, dar apoi se mai punea și problema întreținerii creaturii care se zămislea. Așa că femeia s-a gândit mai întâi la ceea ce avea la… îndemână, ca să zic așa. O fi mers de două-trei ori, dar nici bărbatul nu e cea mai proastă ființă, zic! Mă rog, nu strict din ecuația asta cu două necunoscute, că deja istoria ne-a demonstrat că noi, bărbații, am pierdut atât cursa cât și pariul! Dar așa în general… Și bărbatul și-a dat seama că o mână o spală pe cealaltă și probabil amândoă spală fața de pernă, dar o labă e o labă, indiferent de mână, ba mai mult, ce faci cu mâna ta, e sfânt! Așadar, laba necesarum est, dar mai la vară, că ne-am săturat!
Altă opțiune!
Trecând ușor mădularul prin mâna sa, prn mâna ei, prin mâna colegului de peșteră, din mână-n mână, bărbatul a pus piciorul în prag și a zis (urlat): gata cu laba! Altă opțiune, că m-am săturat de labă! Și a dat să se repeadă asupra vaginului deteriorat de folosință, nașteri peste nașteri și jeg peste jeg, urină uscată, cheaguri de sânge închegat șamd.
Atunci femeia s-a ridicat puțin de fund și i-a prezentat o altă opțiune: ochiul maro! Evident, avea plusurile și minusurile sale. Printre ele enumerăm evident durerea, căci primele contacte sexuale anale nu au avut loc cu vreun lubrifiant, așadar probabil de aici s-a născut și expresia „te sparg la cur”, la care adăugăm „accidentele de muncă” soldate cu umplerea mădularului de zacuscă sau Nutella sau ce vreți voi. În plus, intrarea în noua peșteră este ceva mai strâmtă, iar dacă bărbatul avea niscai probleme de… prostată, să le zicem așa, cu tot entuziasmul din dotare, e posibil să se fi născut o altă expresie celebră, cum ar fi „ți-a murit la intrare”, deci cu tot dragul, dar nu te poți juca cu mândria masculină, deci…
Felația, sfânta felație!
Femeia a decis: nu mai vreau copii! Și nici în fund nu merge! Am ajuns să-mi fac moțul la căcat cu mâna, mi-e frică să alerg pentru că mă pot scăpa pe mine, iar la vecina de peșteră am văzut cum își împletea hemoroizii sub formă de mărțișor. Să mă bată mama, o sug!
Și i-a oferit bărbatului gura cea păcătoasă! Prima felație
Nici despre asta nu știm cum s-a petrecut cu exactitate! Cum a întâmpinat bărbatul duhoarea ce ieșea din gura femeii, căci evident, prima felație a coincis și cu prima acțiune de periaj a rămășițelor danturii unei persoane, fie ea și de sex opus. Și pentru că probabil gura puțea la fel de rău precum curul, i s-a spus igienă… bucală! Dar asta este altă poveste, acum subiectul este felația. Cert este faptul că grație unei decizii luate unanim (a se înțelege că bărbatul a fost pus în fața gurii deschise), astăzi ne bucurăm de o modalitate de a încălca până și Postul Paștelui, deoarece în înscrisurile bisericești este afurisită doar bagabonțeala vaginală în timpul postului. Niciunui popă nu i-a trecut prin cap să interzică sexul anal căci, nah, în fiecare popă este ascuns câte un mic… Pomohaci. Și în tot acest timp, nu și-a găsit nimeni de lucru să îmbogățească nomenclatorul de preocupări interzise în post, cu felația! Așadar, liber la felație! Sau pentru generația tânără de azi, liber la muie!
Și mii de mulțumiri adresate primei femei care, din cauze medical-ginecologice a decis că poate trece peste greața de a băga în gură un mădular noduros, plin de urme de brânză și pe alocuri smântâneală cu iz de pește care a murit cu zece zile în urmă și a stat la păstare în acvariul uitat la soare! Cu timpul, după renunțarea la sosuri, felația a ajuns o binecuvântare. Cel puțin pentru una din părțile implicate.
