Deși ai vreo 30 și ceva de ani, încă stai cu părinții. Știu, viața a fost grea și soarta potrivnică cu tine. Nu ai reușit să dai țepe suficiente încât să-ți permiți măcar o garsonieră proprie.
Deși ai vreo 30 și ceva de ani, nu ai avut curajul să-ți cumperi o mașină. Și când zic „curaj”, evident mă refer la euro, dolari americani, (era să zic mărci germane) sau măcar lei românești. Nu-i nimic, este loc suficient în industria auto. Mai păcălești un PR, mai dai o limbă la o agenție, că tot ești în sectorul bulelor de săpun.
Deși ai vreo 30 și ceva de ani, nu ai mai mult de cinci fotografii alături de o femeie. Asta și datorită faptului că ultima care s-a pozat alături de tine te-a părăsit (pentru a treia oară!) acum un an. Nu-i nimic, mâna dreaptă îți va fi mereu alături. A fi ambidextru rămâne totuși o calitate de invidiat și o culme de explorat, evident, dacă nu ai gânduri dosnice și în iatac, precum ai în viață.
Deși ai vreo 30 și ceva de ani, nu înțelegi că arăți ca la 45 și continui să-ți pui sute de seflies pe Facebook. Evită totuși Muzeul Antipa, s-ar putea să te vrea înapoi, mai ales că ți-ai lăsat și barbă.
Deși tot a doua persoană care a făcut „afaceri” cu tine plânge după banii pe care-i datorezi, continui să-ți pui poze din Starbucks, Băcănia Veche etc. E bine monșer, totul e să nu te prindă ăia cărora le pozezi comanda.
Deși nu fumezi, ai grijă ca în pozele tale să mai apară câte un pachet de țigări, musai din cele „de fițe”. Nu te poza cu țigara în gură, fii deștept! Doar nu ai vrea să apari în fundalul vreunei emisiuni meteo ilustrând știrea cu „se schimbă vremea”.
Deși nu deosebești un alternator de un electromotor, continui să-ți dai aere de jurnalist auto. Bine, deși nu ai capacitatea de a compune o frază coerentă, încă mai crezi că ești jurnalist.
Deși pretinzi că alergi de rupi și că bagi sală ca disperatul, faptul că, nu an de an, ci în fiecare sezon, trebuie să-ți reînnoiești garderoba, nu se întâmplă pentru că ești în pas cu moda, ci pentru că arăți ca o biluță cu membre scurte. Și te tot rotunjești.
Deși nu ai recunoaște un sacou nici dacă ți-ar cădea pe meclă și continui să apari la evenimentele cu „dress-code” îmbrăcat ca un pădurar în exercițiul funcțiunii, te dai acum și mare connoisseur în modă. S-a suit scroafa în copac!
Deși ai spus peste tot că tocmai ai scos numărul doi al unei reviste al cărei număr întâi a apărut acum doi ani, nimeni nu reușește să găsească măcar un exemplar pe vreo tarabă. Din niciuna dintre ele. Semn că imprimanta nu a avut tuș suficient sau copiatorul s-a defectat și peste drum costă dublu. Nu-i nimic, mai sunt vreo două-trei „reviste” de profil. Uniți-vă! Poate împreună reușiți să atingeți cota minimă de 500 de exemplare.
Deși am fost suficient de epic, sunt curios, te recunoști în aceste rânduri? Poate te ajută fotografia. Și din nefericire, semeni cu tot mai mulți.
2 răspunsuri
Punem prea usor etichete si ne place sa ne comparam cu altii, ceea ce e cea mai mare prostie.
Intr-un fel m-am recunoscut in cele scrise de tine si m-am amuzat copios, deoarece mi-a adus aminte de un episod in care eram in atentia unor „curiosi”.
Pe la 30 de ani m-am intors dupa 10 ani de stat cu chirie in Bucuresti, la casa parintilor. Trebuia sa o fac deoarece unul din parinti era diagnosticat cu cancer si trebuia sa ajut… Cancerul a trecut din fericire dar a trebuit sa raman in continuare sa ajut printre picaturi la cele gospodaresti (casa & gradina). Cu toate astea continuam sa muncesc in Bucuresti unde aveam program de boier, gen 10:00 – 17:00. Faceam naveta cu trenul si nu odata am fost intrebat la misto de catre unii cu minte putina cand imi iau masina :-). Ei nu credeau faza ca nu ma atrage condusul. Apoi ma compatimeau ca locuiesc cu parintii, ei necunoscand motivele mele personale.
La 40 de ani mi-am cumparat fara sa fac vreun imprumut (deci din munca cinstita) apartament intr-un complex rezidential din Bucuresti, pe care l-am inchiriat ca sa reumplu conturile ca ramasesem pe zero. Smecherii curiosi ma intrebau de fiecare data cand imi iau masina si cand ma insor. Nu intelegeau cand le ziceam ca pot trai bine merci si neinsurat. Era peste putinta lor de intelegere. Cu timpul acesti curiosi au aflat ca am un job serios unde nu patrunzi usor,ca plec des in delegatii in tara si in afara, ca mi-am cumparat casa de 10 ani, ca am o relatie de 12 ani cu o tipa si nu, nu suntem casatoriti, iar cireasa de pe tort a fost cand au aflat ca am si un copil, repet:fara sa fiu casatorit.
Las la o parte mistourile lor precum faptul ca nu am facebook.
Tu sigur ai avut o tinta, dar totusi spun ca nu e ok sa cataloghezi, sa te compari etc. pentru ca poti sa dai gres. Si am aici povestea mea de viata. Stand intr-un oras cum e Buftea unde exista multi oameni de proasta facutura, unde invidia e boala cronica cred ca am dat un exemplu oportun. Sincer nu-i inteleg pe cei ce ard de focul altora…
tatai, felicitari. Insa da, ai dreptate, am avut o tinta anume, nu am generalizat. Dar deh, citeste cine vrea, intelege cine poate.