Am scăpat un rând în materialul trecut, în care spuneam că nu-s mare fan Kaufland. Și nu-s! Dar pentru că am primit mai multe întrebări sau chiar solicitări pentru a dezvolta subiectul, iată-mă,
De ce nu-mi place Kaufland:
- Încă de la parcare, cei de la Kaufland dau senzația că au făcut ceva, doar de dragul de a face. Primele 3-4 locuri de parcare, de pe fiecare rând, sunt rezervate persoanelor cu handicap. Normal, nimeni nu respectă asta. Dar pe bune, ajungea să rezervi 10 locuri, hai 12, mai cu seamă că vorbim despre Kaufland Buftea-Crevedia. Pe lângă faptul că ambele localități, împreună, au în jur de 25.000 de locuitori, ¾ dintre aceștia doar dorm aici. Serviciul, cumpărăturile, distracția…. la București. Și pe bune, chiar dacă toți munceau, trăiau, își făceau cumpărăturile aici, se aștepta careva să le pese de locurile pentru handicapați? Ba dimpotrivă! Oricum am niscai dubii și cred că de ceva timp ori s-au înmulțit handicapații în zonă, ori cei cu drept de parcare pe locurile speciale sunt considerați apți și pe bază de IQ scăzut. Sau de buletin. În altă ordine de idei, dragă Kaufland, eu am ambele picioare și ambele mâini, dar mi-e cam lehamite să mă parchez în comuna vecină pentru că voi ați rezervat un sfert de parcare pentru cei cu nevoi speciale. Ori îi amendați pe cei care parchează fără drept acolo, ori mai reduceți naibii din ele. Sau importați handicapați adevărați, nu din ăștia cu numere de Bulgaria și alte cazane pe patru roți (aproximative).
- Înăuntru este un haos organizat. De cine, naiba știe! De tip Kaufland. Dacă te-a trimis nevasta să iei cartofi, morcovi, fasole uscată și mălai, va trebui să parcurgi întreg magazinul, pentru că o minte luminată a pus legumele și fructele chiar la intrare, lângă flori, fasolea și orezul, la dracu în cărți, în capătul exact opus intrării, în diagonală, în timp ce mălaiul încă nu am habar unde este ascuns. Iar săpunul?! După ce treci de patru standuri cu tampoane de toate culorile, formele, mărimile și utilizările, trei tone de șampoane și alte smecleuri în principal de uz feminin, cam când ți-ai pierdut orice speranță, le găsești pe margine, ascunse de parcă le-ar fi frică vânzătorilor că un imbold de neînțeles i-ar putea convinge pe dâmbovițeni să cumpere întreaga rezervă de săpun pentru a-i lăsa pe ilfoveni în pană. Sau invers.
- Raionul de carne/mezeluri este exact în capătul opus intrării. Măcar știi încotro să te îndrepți. El ocupă o întreagă latură mică a imensului dreptunghi denumit Kaufland. Aici deservesc de regulă două vânzătoare. Când ajungi în fața lor, sunt mereu ocupate. Ba aranjează marfa în galantar, ba fac schimb de tură, ba iau pauză de țigară sau ceva nevoi fiziologice femeiești. Pur și simplu, când ajungi la raionul ăsta, după ceva timp, îți vine în minte „Infernul” lui Dante: „Voi ce intrați, lăsați orice speranță”. Dacă ajungi, într-un sfârșit apoteotic să fii servit, la al treilea fel de salam, doamna în echipament negru (altă trimitere la același Infern), are deja privirea aceea a ucigașului în serie care vede în tine viitorul tip de parizer, după ce te va fi trecut de viu prin mașina de tocat carne.
- Dacă ești pe la mijlocul magazinului, ai pierdut deja orice speranță că vei mai găsi vreun angajat care să te ajute. Cei doi-trei care trebăluiesc sunt întotdeauna în primii doi-trei metri ai stabilimentului. Ca niște geamanduri. Parcă încearcă, prin poziționarea lor, să te avertizeze că dacă ai trecut de ei/ele, te-ai dus dracului, ești în apă adâncă și ai face bine să ai strânse legături cu divinitatea, că de găsit ceva, dacă nu știi exact unde este așezat produsul, ai șanse egale cu cele de supraviețuire ale unui soț întors de la birou cu urme de ruj pe gulerul cămășii și un pachet de prezervative început, în buzunarul de la sacou. Ai nevoie de îndrumări, cere-le de la intrare. Aici este e cea mai mare aglomerație de lucrători/lucrătoare Kaufland. Adică vreo trei.
- După ce reușești să parcurgi și să bifezi întreaga listă, care dealtfel pare că este scrisă de cineva care știe exact că tu, ca bărbat responsabil ce ești, nu ai avea nicio șansă să o bifezi în totalitate nici dacă ar fi toate așezate pe tarabe, la rând, sau dacă doriți, o explicație mai pe limba bărbaților/gamerilor, aventura listei în Kaufland este egală cu un quest de schimbare de clasă din orice joc complicat, de tip Lineage 2, World of Warcraft etc, ei bine când ai toate cerințele questului în coș, ai questul final: casa de marcat. Aici sunt două variante: casa de marcat clasică, unde pui lucrurile pe bandă și o tanti sictirită de câte baxuri de apă a scanat, se uită cu scârbă cum se adună în dreptul ei o coadă formată din echivalentul populației unui sat din Apuseni, pe motiv că din 20 de case, sunt deschise maxim două, sau varianta self-service, care pare mai degrabă un fel de quest pentru gameri avansați. Secțiunea self-service sau cum naiba i-au spus mințile luminate de la Kaufland, este împărțită în două: plată numai cu cardul sau plată cash/card. Trebuie să fii foarte atent unde andochezi cu bunurile agonisite cu greu din labirintul Kaufland! Dacă ai debarcat la standul card only și tu ai cardul oriunde altundeva decât la tine, iei frumos tot ce ai scanat până atunci, pui frumușel înapoi în coș, aștepți eliberarea unui stand pentru proștii care nu au cardul la ei sau după caz, care nu îl folosesc, și o iei cu grație de la capăt. Nu fără intervenția divină a unei lucrătoare și mai sictirite decât cele de la raionul „carne”, care-ți anulează ce ai sacant la standul greșit. Cu scanatul ăsta, e al naibii de neintuitivă treaba. Nu e ca la telefoanele mobile: apeși și ți se dă. AI meniu, submeniu, foldere, icoane, de parcă te-ai întors cumva în lumea Windows ’98! Dacă ai un bax de apă sau știu eu ce, doar să fie la bax, trebuie mai întâi să intri în meniu, să accesezi folderul respectiv, să găsești iconița cu baxul respectiv, să o atingi cu pioșenie, apoi să așezi marfa pe cântar! Da, ai citit bine, pe cântar! Nimeni nu îți spune că tava aia unde debarci chestiile scanate se numește cântar. Dacă atingi suprafața de scanare cu lipsă de respect, se blochează sărăcia, dacă așezi baxul altfel decât cu finețea cu care aterizează o pană de porumbel pe un pat învelit în satin, se blochează sărăcia, dacă ai greșit ceva, se blochează sărăcia, dacă te uiți urât, se blochează sărăcia. Dacă nu citește sărăcia codul de bare, ai de căutat în meniu, folder, subfolder etc și îl introduci manual, că de aia te-ai băgat la self-care, să ai grijă singur de tine. Și codul ăla de bare are jdemii de cifre! Recomandat ar fi, ca în cazul accesării acetui serviciu, să ai cel puțin 20 de ore de informatică la activ, altfel îl superi pe Zeul Kaufland și evident, ți se blochează sărăcia. Și dacă se întâmplă asta, dai din mâini ca disperatul, poate-poate vine una dintre fetele care fix în clipa aia au de eliberat o factură pentru un mare om de afaceri local care și-a aprovizionat buticul sătesc cu trei pungi de macaroane și două legături de ridichi sau servesc vreun zugrav liber-profesionist care își caută marca preferată de țigări, care nu se găsește de fapt decât dincolo de Prut etc.
- Se presupune că ai terminat questul. Ai plătit, ai scăpat din Infern, ai trecut de porțile lui, care se deschid după ce ai scanat cu ajutorul unui ochi magic bonul eliberat de la sărăcia care se tot bloca, ai trecut, mergi spre ieșire și ai fuma o țigară. Treci pe lângă standul cu țigări. Invariabil, fătucile alea care mai devreme își găseau de treabă pe acolo, acum ajută clienții din Zona Zoster, adică acolo unde erai tu pierdut cu câteva minute înainte. Pierdut și neajutorat. Și până nu stau alea două să le scaneze la toți nefericiții fiecare pungă de pufuleți, fiecare gogoșar, fiecare tampon, fiecare bec de mașină, nu vine niciuna să-ți dea țigări. La fel cum, atunci când tu te uitai la ele cu speranța leprosului în vederea găsirii tămăduirii, ele erau ocupate dincolo. Acum ești „dincolo” și pe ele le doare la bascheți.
