Intr-o firma, oarecare, angajatii, ca pretutindeni, se plang de salarii.
Ca o duc rau, ca nu au bani, ca muncesc pe rupte, ca-s utili si de neinlocuit, da’ in principal ca-s saraci lipiti, iar patronul, clasa oprimatoare, oligarhul cel rau si vested la punga, nu le da de niciunele.
Zanul cel Bun, adica eu, s-a dus, si dincolo de bolul de sticla (cel de cristal era pe lista de comanda), a vazut urmatoarele: doi dintre oprimati isi cumparasera masina in decurs de un an. Un altul isi schimbase deja vreo doua masini. Cinci dintre ei veneau cu laptopurile personale la serviciu, desi cu putin efort, aveau computere pe care sa lucreze, sau sa o frece aiurea pe net. Unul dintre ei avea telefon de fite care costa cat doua salarii de-ale lui. Nu conta care cu ce si le cumparase. Nu conta nici daca erau gratis, de la vreo promotie de Coca Cola – cumperi doua baxuri, primesti un laptop.
Conteaza doar – o chestiune de imagine – ca vazut de acolo, de dincolo de bol, din afara clasei oprimatilor….. ei bine, imaginea pe care o creau ei era alta. Aceea de oameni cu bani, care prospera, care nu duc grija zilei de maine.
Si atunci, de ce ar fi scos oligarhul oprimator si exploatator tzechinii ? De ce ar fi dat la o parte ariciul din buzunar, ca sa ajunga la pretiosii euroi, pe care sa ii dea unora care oricum au?
N-avea de ce! Angajatii sai o duceau bine, sau cel putin asta era impresia pe care o lasau, asta era imaginea pe care o propagau si o transmiteau. Am uitat sa spun ca meseria, ocupatia, oprimatilor era EXACT aceea de a crea si transmite imagine? Ca lucreaza in mass media? Si ca daca asta e imaginea pe care o transmit aproapelui imediat, intrebarea imediat urmatoare ar fi: oare ce transmit unui strain de cauza si de problema?
Well, chestiuni de imagine…. ca de logica… sa ma ierte Dumnezeu…
