Azi-dimineață, trezit fiind de nevoia imperioasă a presiunii exercitată din partea vezicii mele, am țopăit optimist și alert către toaleta cea mai apropiată. Chiar pozitiv, aș putea spune!
După ce am învins vicisitudinile vieții de șchiop în cârje, am învins și gravitația, am rezolvat ecuația „pălărie-ntr-un picior, ghici cu capacul de la budă ce-i?!”, m-am întors către sufrageria transformată în dormitor, cartier general, cameră de zi și de noapte. Poate că într-un ritm ceva mai optimist decât era cazul!
Civilizat din fire, m-am întors să inchid, în urma mea, ușa de la sufragerie. Și fiindcă ziua încă se îngemăna cu noaptea și capacitățile mele vizuale erau cu mult sub cele urinare, așadar, din lipsă de punct de referință vizibil, am efectuat greșit o înfigere a cârjei în sol și m-am împrăștiat ca o grenadă, în toată multitudinea mea de kilograme. Cârjele au sărit și ele cât colo, nu înainte ca un șurub tip fluture să-mi „bărbierească” adânc inelarul stâng.
Și cum stăteam eu semi-leșinat pe parchet, căzut fiind la 20 de centimetri de covorul care mi-ar fi atenuat aterizarea, dacă l-aș fi nimerit, mi-am amintit de citatele motivaționale, astea de Facebook, din ciclul „Gândește pozitiv”! Și mi-am zis, într-o notă optimist-pozitivă: cu siguranță, nevastă-mea va dori să schimbăm parchetul cu o gresie sau ceva piatră de râu, acum că m-am obișnuit cu consistența lui!
Cum să nu gândești pozitiv? Ai piciorul în ghips, faci pe tine, cazi ca o vacă aruncată de la etaj de către un idiot care crede că așa se face laptele-praf, aterizezi lângă covor, iar când vine nevastă-ta, după o oră de la incident, și îi povestești ce ai pățit, prima ei grijă e să verifice integritatea cârjelor și apoi a ghipsului!
