A venit. Ca o continuare logică a unui lung șir de zile-eveniment.
Termini anul cu un Crăciun care-ți smulge din buzunare ce a mai rămas ascuns sub un gros strat de praf. Da, ai dosit niște bani. Căcat. Nu știi de ce, dar i-ai dosit. Să ai când ți-o trebui. Nu-ți trebuiau atunci, dar a venit Crăciunul. Și ai copii. Am zis tot.
Imediat, la o săptămână, sare în peisaj sfărșitul de an. Revelion, haleală, băutură alte paranghelii, sari cu banii!
Înainte de Revelion și la aproape trei săptămâni după el, sunt zilele de naștere ale copiilor. Asta e, am zis mereu că cele aproximativ zece secunde de plăcere nu sunt o scuză suficientă pentru cei treizeci de ani de chin care vor urma. Dar deh…
Valentine’s Day! O ce zi minunată! La naiba, au stricat-o și pe asta, e ziua mea de naștere. Nimeni nu se înghesuie să țină minte asta, toți se miră că ziua mea coincide cu Marea Sărbătoare a Dragostei, zi în care politicienii devin bieți mielușei în comparație cu lupii iubăreți care jură cuvinte mari. Adică par chiar oameni cinstiți politicienii, nu mă înțelegeți greșit!
Și ca un ghiocel, vine 1 Martie. Mărțișorul, mânca-l-ar Sighetu’! Zi în care stau ascuns în casă pentru că, oriunde m-aș duce, dau peste câte o privire feminină care îmi aruncă zoaie în freză pe motiv că – nesimțit din fire – am „uitat” să-i ofer un mărțișor.
Și ca și cum nu ar fi suficient, Ăl de Sus sau Ăl de Jos au inventat un fel de repetiție cu cor a zilei de 1, aruncând pe piață 8-ul! Da, 8 Martie. Ziua Internațională a Femeii. Bila Neagră de pe masa de biliard. Ziua aceea specială care este doar A LOR, zi care de fapt nu diferă cu nimic de celelalte 364/365 zile pe an. Doar ca asta e A LOR. Restul li se cuvin.
Încă o zi în care stau ascuns în casă, pe sistemul 1 Martie, doar că de această dată cu efect dublu. Ce priviri răutăcioase, ce buze ridicate-n colțul gurii a dispreț? Și lasă asta! Ia de vezi!
Acasă va veni nevasta de la muncă. Că cineva trebuie să și muncească în casa asta. Încărcată de flori, parfumuri, mărțișoare și alte bălării, primite de la alți bărbați care au mimat că le pasă. Bărbați care nu au avut șansa de a sta ascunși ca mine.
Și femeia din dotare se va uita așa, pieziș: iar nu mi-ai luat nimic? E ziua noastră, a femeilor.
Știe că nu am bani nici să mă piș în Dâmbovița. Știe că –din nou- plata facturii emise a întârziat. Și că am mâinile legate. Și buzunarul gol. Știe că mi-e foame, pentru că nu am mâncat nimic, deoarece am auzit că dacă halești ouă zi de zi, ai toate șansele să te transformi într-un mare gălbenuș. Știe că supa ei e atât de chioară încât copii preferă să le fac câte una cu fidea, la plic, instant. Și totuși așteaptă un buchet de flori. O atenție. Că e ziua ei. Atenție care nu va schimba nimic. Nu va găti mai bine. Nu se va transforma în Sharon Stone. Și eu voi rămâne același nesimțit care nu face destul ca să nu ne lipsească nimic, care nu pune mâna să facă de mâncare dacă nu îi convine ce fierbe ea prin oale etc.
Cum să nu iubești ziua de 8 Martie? ZIUA LOR.
