Tag Archive: Don Nelu

In Buftea se poarta pelerinele galbene. Cand ia foc casa unui nene din orasul asta amarat, repede, purtatorii de pelerine galbene, cot la cot cu ortacii, se reped sa dea o mana de ajutor.
Gest altruist s-ar putea spune, insa intotdeauna va fi un Gica Contra la mijloc. Iata si de ce:

N-am nimic personal cu Marian Gavrilescu, liderul PNL Buftea.
Insa e atat de stangaci in miscarile sale, precum un elefant in magazinul de portelanuri.
N-am vrut sa scriu despre asta, ptr ca tragedia celui cu casa arsa nu mi se pare un subiect de speculat prin presa.
Dar surprize, surprize, Nea Gavrilescu, Don Capo Bastone, care s-a miscat precum o basina in cada plina cu apa, alaturi de “omul de afaceri” Adrian Mimbler PeReMistul, au fost “salvatorii” precum Frontul de Salvare Nationala a “salvat” candva Romania. Adica cum?
I-a luat foc casa domnului Lupu. Capo Bastone a fost imediat prezent in zona, agitat precum l-am descris. Nu stiu de unde avea informatia. Si nici daca e sau nu vecin cu pagubitul. Idem despre Mimbler.
Cert este faptul ca a inceput sa dea telefoane.
Cui?
La presa locala.
Si cine nu crede, n-are decat sa-si traga palme. Am martori si dovezi in acest sens.
La ora 20:30 am primit un telefon, nu va spui de la cine, dar aveam 2 persoane langa mine care au auzit discutia.
“E incendiu, masini multe, autospeciale, etc… SMURD si… Gavrilescu.”
Zic: ce palaria mea cauta Gavrilescu acolo?
Ce dracu’ sa caute? Vizibilitate!
Esti un om de cacat daca crezi asta- parca auzeam vocile din jurul saitului de clevetiri locale si cel al liberalilor bufteni.
OK, nu cred, dar de ce a sunat presa, repede si agitat? Ca exista martori.

La fata locului au ajuns cei doi jurnalisti din Buftea, pe rand. Cel cu masina cu nr. de inmatriculare “COR” a ajuns primul. Nu era nimic de pozat, de facut, sau de ajutat, era noapte, ploua, si tocmai venisera baietii cu electricitatea, sa taie curentul.
Nea Gavrilescu statea alaturi de locotenentul sau multipartidic, Mimbler, si priveau la ce fac oamenii abilitati sa faca ceva. Cel mult puteam sa le fac lor publicitate, dar nu merita sa le cresc ratingul ;) Asa ca am consemnat si am plecat.

Le-a fost clar ca n-au suficienta vizibilitate, in acea seara, si ceea ce descrisesera la telefon, era de fapt un incendiu banal, nu o catastrofa (eu stiam ca ard deja 3 case!!!).
Asadar, era nevoie de lumina si de multe poze. Pelerine galbene, etc.
Si a doua zi, Organizatia PNL Buftea s-a dus de voie, de nevoie, la locul cu pricina si au dat o mana de ajutor. Apoi au primit pizza, ca deh, daca oamenii nu au unde si nu stiu cum sa-si faca reclama, e buna si o Pizza Uno livrata in prezenta pozarilor si presei, atata cat a fost ea prezenta si a doua zi.

A trecut pe acolo si primarul, Don Nelu pe acolo. Subtire, ptr ca nu avea ce face, lucrurile erau deja facute si galbenii erau deja peste tot. Era momentul lor.

Iata cum, de fapt, stau lucrurile.
Altruistul ala mic si rotofei de lider liberal, nu e deloc dezinteresat. Daca era  nu chema presa, inca din seara incendiului. Si ca a facut asta, pot dovedi, am martori care erau langa mine cand am primit si eu telefonul, al carui sursa primara era … Gavrilescu Marian, el maximo din PNL Buftea ;)
Hai sictir cu altruismul vostru, zic!

foto PNL Buftea

foto PNL Buftea

P.S. Scriam mai devreme, dar pe langa faptul ca e un subiect de cacat, am cam lipsit din judet in ultimele 5 zile. Dar am revenit;) Urmeaza o scurta recenzie a saitului de clevetiri locale care s-a transformat in Gazeta de Perete a Primariei Buftea, varianta 2, la mare concurenta ptr acest post cu BufteaLive si cu sprijinul consistent al lui Eugen Mister Spiderman. Unidirectionalitate, subiectivism, balacareala ieftina si stil de gazeta de perete, cam la ce v-ati putea astepta?!

Corvin (Cristian Szilvassy)

Corvin

Corvin

Unul dintre momentele de mare apasare ale serii a fost prezenta cuplului Lis. Desi multi se intreaba ce anume e atat de inedit, sau macar pur si simplu inedit la acest cuplu, iata ca toata lumea a fost incantata de prezenta lor.

img_1110

Fostul primar al Capitalei s-a pozat cu toti cei care au dorit, si nu au fost putini, insa a pus stabor pe aparitiile mai tinerei sale sotii. (folosirea cuvantului “stabor” este pur si simplu intamplatoare, neavand nicio legatura cu altceva decat cu pamfletul).

img_10331

Viorel Lis a incercat pe cat posibil sa fie monden si in forma, desi la un moment dat, oboseala si-a spus cuvantul si a (re)devenit ursuz si morocanos, pe alocuri extrem de protectiv cu Oana, pe care dealtfel nu vroia nimeni sa i-o fure ;) .

img_1083

Sotia domnului Lis s-a cam plictisit, caci la Calu’ Balan nu e ca in Bamboo, si nici macar ca in Twice. Si nici paparazzi nu roiesc, deci “geaba vii, geaba te duci”… Nu-i nimic stimata doamna, data viitoare, inscenam noi ceva si vorbim cu paparazzul nostru local, aka. Gelu Clit, sa va traga, in poza evident.

img_1111

N-a lipsit nici momentul salutului dintre generatiile de primari, cand Viorel Lis a facut cunostinta cu primarul orasului Buftea, Don Nelu, sau Ion Stoica, si cu viceprimarul Radu Titus Marinescu. Acestia din urma au impartit si de aceasta data, ca in primarie, aceeasi masa.
Apoi a urmat o pleiada de fotografii in care s-a interpus si maniaca pozelor, Carmen Plesea.

img_11821

img_1210

img_1156

img_11881

img_1186

Patronul localului, cunoscutul Catalin Buganu, si-a facut aparitia pe la mijlocul petrecerii, cand a primit asigurari ca cei doi serpi, KAA si frate-sau, au fost inchisi si securizati in gentile in care venisera.
Seara nefasta pentru reptile, deoarece Catalin are o frica viscerala fata de reptile si problema s-a pus “ori eu ori serpii”. Asa ca hidoseniile au stat in genti. Dar de serpii din parul si de pe capul Plesei, se pare ca nu i-a mai fost frica lui Catalin ;)

img_1131

img_1089

Pe la ora 12 lumea si-a amintit de ce s-a adunat la Calu’ Balan, adica pentru ziua stilistului Hentz. La Multi Ani si alea, alea….

img_1158

img_1163

Intre timp, doamnele din oras s-au pozat ba cu familia Lis, ba cu cea mai exotica prezenta a serii, Laurette, care dupa ce a prezentat o rochie de mireasa, s-a tirat la propria-i prezentare de moda, sau ceva in genul asta. Oricum, noi te iubim Laurette pentru cum arati si ce poti sa faci, lasa naibii hainele alea! Jur ca ajungeau cizmele bej pe care le-ai purtat!

img_0978

img_1077

img_09941

Si domnii urbei s-au tras in fel si-n chip. Evident vorbim despre fotografii, ca altfel ne ies dracului vorbe si parca ii si vad pe cei de la CanCan ca iar fac celebritati din noname-uri…

img_1078

img_1081

img_1088

img_1167

img_1175

img_1251

VA URMA

Pentru ca la moda e sa pupi un dos doar pentru simplul motiv ca-i mai sus decat al tau, si in marinimia sa, proprietarul iti va arunca un os sa-l lingi, hai sa vedem cateva dintre maretele realizari buftene, care au prins contur sub inteleapta conducere peremista. Am scos pesedistii din context pentru ca ei nu conduc nimic. Ei doar aproba!

cosa-nostra

La doi ani de la castigarea alegerilor locale, Don Nelu incepe sa-si construiasca rampa de lansare pentru urmatorul mandat de domnie la Primaria Buftea.

Miscarea se vrea altruista nevoie mare si da posibilitatea tinerilor bufteni sa intre in posesia unor petece de pamant pe care sa-si construiasca o bojdeuca, ceva. Cine n-are bani, va intra in programul ANL. Evident, doar un pricinos subiectiv ca mine ar vedea teoria conspiratiei si in acest gest pur umanitar al Primarului Ales de Ei.

Cica vor face si o comisie, ca dosarele depuse sa fie minutios si transparent verificate.
Prin nu stiu care miracol, ca asa se intampla, intamplator, niste fenomene in Buftea, liderul cel nou al PNL Buftea, Capo Bastone Gavrilescu Liberalu’, a ajuns si el prin comisia, cu pricina…
Ca acum vreo trei luni ma miram de prezenta intamplatoare a unui PeReMist de frunte in Programul PeNeList de Unificare a Chioscarilor Bufteni, tot asa, evident tot intamplator, Capo Bastone Gavrilescu Liberalu’ se afla acum in aceasta comisie de impartire a pamantului. Mai ales dupa ce a facut curatenia in familia sa si i-a dat afara pe cei doi Consiglieri care se duceau la sedintele de consiliu ale primariei.
Stiu ca-s arogant, stiu ca-s pricinos, si mai stiu ca nu, Capo Bastone Gavrilescu nu ii da filiala locala PNL lui Don Nelu. Sunt doar niste intamplari intamplatoare si congruente nascute din miscarile aleatorii de interese….

Si da, stiu ca in minunata comisie s-a pus in discutie sa intre si un ziarist. Unii creduli in ale democratiei si chestiilor pur intamplatoare, si-au imaginat ca Don Nelu ar alege intre Gelu Clit de la Trompeta Primariei si mine. Dar Nea Gavrilescu a lucrat in presa. Ce sens ar avea sa aduca un incomod in ograda? Ce sens ar avea in intrus in Noua Cosa Nostra Liberala? Cui i-ar folosi un nealiniat?
Sunt suficiente nume in presa care taie frunze la caini, suficienti oameni de caracter, slujitori ai scrisului, impartiali si obiectivi, cam ca o baba acuzata de incest.
Si da, am uitat sa precizez: sunt mult mai multi oameni care pot trece drept credibili, numai pentru ca nu-s incomozi. Si accesul in Cosa Nostra nu este atat de facil…
Ca asa este la noi: esti incomod, nu esti credibil. De ce? Pentru ca nu ai sapca!
Si am incepuit sa construiesc profilul, scheletul Familiei Buftene: daca Ion Stoica este adevaratul si incontestabilul Undisputed Don al Cosei Nostra din Buftea, Nea Gavrilescu devine un fel de Domenico Raccuglia, adica Capo Bastone (locotenent).
Si in urma unei analize a ceea ce s-a intamplat in Buftea ultimilor 5 ani, se pare ca ex primarul Constantin Balalau are asumat rolul de Capo di Capi Re (titlu care este acordat în semn de respect unui membru senior sau retras).
Sunt insa curios cine este Capo di Tutti Capi….

Corvin (Cristian Szilvassy) corvin-1