Vine Crăciunul

Ieri mâncam, ca amărâtul, niște amărâte de sandvișuri cu unt și brânză. Că doar vine Crăciunul și e sărăcie mare! Vine nevastă-mea:

  • De ce îmi mâncați untul? – venise și băiatul între timp.
  • Ce altceva, comestibil, se mai găsește în frigider?
  • Nu mă interesează, untul ăla era pentru ciocolata de casă.
  • Vine Crăciunul?
  • Da!
  • Și ai de gând să faci ciocolată?
  • Da! Ai ceva împotrivă?
  • Dar sarmalele, alea nu ți-au dat târcoale prin cap?
  • Ce treabă am eu?
  • Păi în plm, ciocolată se găsește și la căcatul de supermarket! Sarmale nu!
  • Pune mâna și fă-ți sarmale, dacă vrei!
  • Să-ți iau ciocolata de casă în pix, cum să fac sarmale? Nu am făcut în viața mea!
  • Nici eu!
  • Aici nu te contrazic. Încercările din anii trecuți nu se califică pentru a purta denumirea. Dar totuși… am mai cumpărat sarmale făcute de-a gata și după 20 de minute de fiert, mirosea în casă de parcă pusesem fosa septică la foc mare.

Concluzia?

Pune mâna și fă-ți singur! Ca multe altele… Că ce-și face omul cu mâna lui… Deși și aici e o paradigmă: dacă  folosești mâna proprie se cheamă că ești dezaxat, dacă soliciți o mână de ajutor, devii obsedat. Dracu’ le mai înțelege pe femei! Bine că vine Crăciunul! Aveți careva sarmale de donat?

Va urma (presimt)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top