Humus, porumbel, pescăruș ud și caznele unui gurmand

Am o prietenă dragă care îmi tot freacă ridichea cu mâncatul sănătos, cu ceva ștevie Apio sau lobodă Apio (dracu’ le ține minte), cu morcovi, castraveți, humus și alte bălării, pe care până deunăzi le ignoram în măsura în care mă intersectam cu ele doar în clipele de eliberare a vezicii urinare pe buruienile de pe marginea drumului.

Și frecată fiind ridichea, eu, ca un mascul feroce care gravitează teoretic, căci practic îl impiedică kilogramele, am făcut cu informația  ce face orice bărbat serios: mi-a intrat târâș pe o ureche și mi-a ieșit pe cealaltă fuga-marș!

Am încercat cu salatele, a mers. O zi, două, apoi am început să visez noaptea că alergam pe o autostradă și mă depășeau cotlete bine rumenite, treceam pe lângă bucăți de ceafă staționate pe marginea drumului, ba chiar la orizont, unde ar fi trebuit să se vadă munții, căci mergeam pe nefericitul DN1, se zăreau niscai forme de relief masive, create din mici suculenți și rumeniți corespunzător. Pajiștile erau galben-aurii, de la miliardele de cartofi prăjiți care le formau. Niciun humus, nicio ștevie, nicio lobodă și mal ales nicio rucola nu mi-au transformat visul frumos în coșmar!

Însă soarta, crudă ca o pulpă de miel care se pregătește să intre la cuptor, mi-a jucat o festă. Fiind invitat la o cumetrie prin București, am dat peste un mic MasterChef care se ocupa de gurile noastre flămânde. Și ăsta, a trântit niscai aperitive, care mai de care mai apetisante, mai mici, mai de o îmbucătură, așa… Știți genul ăla de mâncare,pe  care dacă o apuci, o scapi toată în gură, îți place, nu te satură, dar trebuie să încerci și restul. Și uite așa, ajungi să le testezi pe toate. Și când ai terminat, ai uitat ce gust avea „chestia numărul 5” și o iei de la capăt. Printre alea de pe masă, au fost și două platouri cu humus.

Și iată-mă față în față cu inamicul nemaivăzut până atunci atât de îndeaproape! Seamănă leit cu fasolea bătută (sau frecată, cum preferați). Seamănă și cu diareea de copil mic. Seamănă și cu puroiul stătut dintr-un coș tramnsformat de ani într-un lipom cu cap rosu și vârf gălbui. Seamănă cu multe, dar  cel mai mult cu fasolea bătută. Și la gust, la fel. Celelalte variante nu le-am testat! :p Și cum restul chestiilor amuse-bouche îmi solicitau prea mult mișcările brațelor, vedetă a devenit platoul cu humus. L-am întins barbar pe chiflele proaspete cu susan. Știu că în accepțiunea multora am săvârșit un sacrilegiu. Cică în humus învârtești bucăți de ștevie, morcov sau altă rădăcinoasă, ca într-un fondue și apoi te bucuri de invenția asta orientală. Eu am făcut ce m-a dus mintea, întru eficientizarea hrănirii stomacului meu flămând și generos.

Bă fraților (și surorilor), bun acest humus! Am halit vreo 4-5 chifle cu humus. Genial! Bine că în mijlocul platourilor de humus tronau suvițe din carne de vită condimentată, prăjite gentil, cât să se topească în gură. Și dă-i cu humus, dă-i cu alea-alea, dă-i cu bere rece, ce mai, trai pe vătrai!

Acum nu știu care fuse cauza, dar ori humusul nu e prieten cu mine, ori nu e prieten cu berea și combinat fiind cu ea s-au răzbunat pe mine, dar pe la mijlocul petrecerii, cam pe când se săvârșeau micii și alte chestii cu adevărat comestibile, într-un dans al focului  pe grătar, am simțit primul avertisment. O bolboroseală neplăcută în mațe. Mi-am zis: bine că suntem în aer liber. Apoi a urmat a doua, a treia, a… cincizecea… până când am zis că aș putea elibera un porumbel, așa ca pe un sol al păcii, șoptit și nevăzut, dar mai ales neauzit, că deh, era ceva lume pe terasa respectivă. Ce să vezi?! Porumbelul era ditamai pescărușul! A țipat când a ieșit de parcă văzuse un banc de pește! Noroc că eram fix lângă boxă. Numai că, pescăruș fiind, parcă ieșise din mare. Adică era nițeluș ud. Ceea ce nu-ți prea dorești când te afli în vizită, porți pantaloni scurți, iar nevastă-ta se uită pătrat pe tine și dacă scapi o râgâială de om satisfăcut, darmite… porumbelul-pescăruș al păcii?!

Baie? Da! Una singură, la parter. Adulți? Vreo 10. Copii prezenți la petrecere? Vreo 20. Care mergeau în cârduri la toaletă, mai cu seamă fetele. Că nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să meargă fetele, femeile, în gașcă la budă? Le place să facă schimb de experiențe olfactive? Adică când se întâlnesc, își etalează fiecare parfumurile: Chanel, Gucci, Purcci, Slobozucci, iar în timpul petrecerii merg la budă și se laudă: asta e de la bere, e „Channel Dihor 5”, asta e cu aromă de pătrunjel, se cheamă  „Atingerea dimineții”, asta e de la sucul de legume, se cheamă „Moartea pasiunii by Hoit” etc? Așadar, să ajungi la budă, era ceva similar cu profanarea unui sanctuar budist prin sex în grup cu o gașcă de călugărițe îmbrăcate în latex. Să intri în budă era deja Mission Impossible no. cât vreți voi. Să faci ceva ca să previi alți porumbei-pescăruși uzi să iasă la aer, era ceva… SF frate! Humus? Războinicul aerului, direct!

În fine, morala e următoarea: mergeți fraților la chefuri. Mâncați ce știți! Dacă vă  abateți de la regulă, dacă mâncați humus, aferim! Porumbelul-pescăruș ud fie cu voi! Și dacă sunteți curioși, am răzbit! Am ajuns cumva în sanctuar. L-am botezat. Am stat 10 minute pentru realimentarea rezervorului cu apă. Am deschis larg geamul. Am ieșit. Barmanul (altul decât creatorul de humus) aștepta cuminte și livid la față la intrare. I-am zis că nu aș intra acolo, măcar vreo 10 minute. A zis că nu contează. A intrat. Pe barba lui. Probabil mâncase și el humus.

Morala 2: a mâncat și nevastă-mea. N-a avut nici pe dracu’! Urăsc humusul! Și el pe mine.

3 thoughts on “Humus, porumbel, pescăruș ud și caznele unui gurmand

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top