Doamna Șefă

Zilele astea am avut o epifanie izvorâtă în urma unei discuții cu o persoană, să-i zicem Madam X, că sună kinky și misterios, despre felul în care este construită societatea, la nivel de firmă, fie ea de stat sau privată. Sau hai mai degrabă de stat, că acolo se întâmplă ceva ce nu s-a schimbat de peste 50 de ani: funcționează statutul de burghezie proletară. Și aici conduce despotic un Domn Șef sau o Doamna Șefă. Trebuie să precizez că nu am nicio legătură directă cu firma în cauză, cu conducerea ei, nu am interacționat niciodată cu niciuna dintre părțile enumerate, nu am făcut decât să folosesc ceea ce deja știam, ușor adaptat la ce am aflat și să relatez aici în stilul propriu.

Se face că, în diferitele funcții ale unei firme de stat, ajung șefi fel de fel de persoane care nu au nicio legătură cu funcția pe care o ocupă. Nici profesional și nici măcar din punct de vedere uman. Dar ei sunt Domnul Șef sau Doamna Șefă.

Doamna Șefă

Studiu de caz

 

Se ia una bucată doamnă trecută binișor de prima tinerețe, trecută binișor și de limita bunului simț în ceea ce privește limita de kilograme acceptate, astfel încât să mai trezească vreun  dram de pasiune erectilă din partea vreunui mascul care nu se încadrează într-unul din fetishurile: granny, ogrish, fatty etc.

Se numește mare șefă undeva. Călare peste o grămadă de subalterni, cei mai mulți cu pregătire reală în domeniul respectiv de activitate. Cu mult superioară celei avute de Doamna Șefă.

Se lasă cașaloata să conducă baraca.

Din lipsă de viziune, experiență și măcar un elementar bun simț, Doamna Șefă ajunge să conducă despotic, fix ca pe tarlaua mă-sii.

Taie și spânzură & divide et impera, se năpustește ca orca asupra bietelor foci înspăimântate, extrăgând din puțul gândirii ei neandertaliene fel de fel de edicte aproape grobiene, împotriva lor. Că de ce au căzut frunzele în curte, de ce a venit toamna, de ce e cerul albastru, de ce ceasul se încăpățânează să-și rotească acele în așa-zisul sens al acelor de ceasornic, care este evident greșit, în concepția ei de fost fetus care ar fi făcut un mare serviciu omenirii dacă era îngropat când avea curul roșu și încăpea într-o conservă de fasole cu slănină afumată.

De la a lua la rost un specialist în legătură ce sarcinile care-i revin femeii de serviciu, până la apeluri telefonice intempestive efectuate în timpul Sfintei Pauze de Masă, la care are drept orice angajat, fie el bugetar sau sclav pe o plantație privată, de la aere de „Doamna Știe-Tot” pe principiul românesc „lasă că știu eu!”, argumentat de „eu sunt șef, eu decid!”, la decizii discreționare luate în defavoarea evidentă a idiotului care chiar trage, și-și vede de treabă, contra „favoriților” care-s ei „speciali”, tacâmul e complet. Că doar e pe plantația mă-sii!

Aici intervin și pupincuriștii de serviciu, cei care nu au nicio problemă să pupe sau chiar să lingă bucile care nu se mai pot împotrivi sub nicio formă legii atracției universale, cea care nu numai că nu face munții de slănină fesieră mai atrăgători, ci dimpotrivă, îi face să șteargă permanent urmele pașilor posesoarei. Acei „ajutori de băgători de seamă”, care de obicei sunt la fel de bine pregătiți profesional ca Doamna Șefă, dar prezintă marele avantaj de a fi confidenții ei, hârtia igienică de care are huiduma nevoie, umerii pe care varsă ea lacrimile de crocodil împotriva Universului care pare a-i fi potrivnic, cei care vin de acasă cu platoul de prăjituri sau nu uită niciodată când e ziua Marii Doamne Șefă și se apucă să strângă bani de la bietele foci, mai cu sila, mai cu mila, ca să-i cumpere cine știe ce cadou scump și evident kitscho-fabuloso-fastuos.

Ei sunt parte integrantă din burghezia proletară, ei duc mai departe proliferarea, nu doar existența acestei clase, care toată la un loc tinde să devină mai numeroasă decât cea a celor care chiar produc ceva în firma respectivă.

Și te întrebi de ce ăia care chiar știu meserie vor să plece, dacă nu au plecat încă? De ce aleg să presteze aceeași meserie sau să spele vase în Occident, dar să ajungă acasă liniștiți, după o zi de muncă în care nimeni nu i-a înjosit pentru „că poate”, pentru că „e Doamna Șefă” sau pentru că „dacă nu îți convine, scrie-ți demisia că oricum nu îmi placi”?

Te întrebi de ce ăia care trag ca boii în jug sunt nemulțumiți din cauza căpușelor din armata de pupincuriști care au întotdeauna întâietate la prime, programări de concedii sau zile libere pe motiv de nevoi personale?

Te întrebi de ce e nevoie ca în fiecare firmă să existe o divizie special constituită din tagma pupincuriștilor, care se ocupă de serviciul de informații și contrainformații, care ajung apoi negreșit la Doamna Șefă? Onaniști fără orizont, de ambele sexe, care atunci când ajung la rândul lor să calce pe bec, nu acceptă în ruptul capului ca informația să ajungă la Doamna Șefă, chiar dacă ani la rând au făcut cărare către biroul ei, cu același scop? Sau unic scop?! Să sifoneze, să dea din clanță, să toarne, fără niciun beneficiu, fără să acceadă mai sus în vreo poziție, doar așa, de amorul artei? Doar pentru că după ce i-au aplicat Doamnei Șefă limba pufos-mătăsoasă, trebuie să ridice întrebători privirea: „mai doriți?”. Doamna mai servește un cunilingus sau trecem la anilingus, că mai sunt trei ore din program?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top