Din nou despre dentist

Am o discuție cu dentistul meu preferat. Pe lângă problemele mele, au și ăia mici câte un crater, câte o gaură, câte o plombă care cade la 2-3 săptămâni de la montare. Deh, e „grele” medicina asta pentru unii… Nu orice posesor de „unit” – așa îi spune scaunului de tortură, se numește dentist.

  • Să le faci la ăia mici RX
  • Mazda? Veni răspunsul meu prompt. Căci numai Mazda foloseste sărăcia asta de acronim Și după ceva timp petrecut prin presa auto, e logic că acolo mi-a fugit mintea!
  • Radiografie, veni sec răspunsul purtat pe un și mai sec messenger de Facebook.

dentist

Medicii de astăzi au devenit la fel de fițoși precum tânăra generație actuală. Așa cum tinerii de 12-15 ani și mai sus, nu își pot imagina viața fără smartphone, internet, Facebook, Instagram etc, așa și stomatologii ăștia vor fel și fel de chestii.

Pe vremuri, mergeam la dentist. Mai rar, așa, dar ajungeam.

  • Ce te doare prietene?
  • Dintele X.
  • Ia să vedem! Și cu degetele pricepute, începea să te apese prin fel de fel de locuri, care mai de care mai dureroase. Doare?
  • Nu, doctore! Gemetele mele-s de plăcere! Am câte un orgasm ori de câte ori mă apeși pe acolo și câte o erecție ori de câte ori miști dintele ăla de parcă vrei să vezi dacă nu iese naibii singur din rădăcină!
  • Stai să iau instrumentul.

Asta însemna o nouă investigație, fără anestezie, direct pe dinte, (sau măsea), efectuată riguros și cu simț de răspundere. Ceva ciocăneli, ceva scrijeleli, ceva săpături, ceva durere vecină cu cea provocată de vreun veritabil Doktor Mengele prin cavitatea bucală a vreunui biet năpăstuit adus pe scaunul de tortură.

Urma injecția, asta dacă Herr Doktor sau după caz, Herrin Doktor se decidea că trebuie scoasă sau lucrată măseaua. Sau polizat dintele, deși aici, în 99% dintre cazuri nu a intervenit nimeni cu injecția.

Și mai grozav, îmi amintesc de una dintre intervențiile mele stomatologice timpurii.

Vine doamna doctor, după „investigația” preliminară, și îmi introduce o ditamai Lance a lui Horea în gură. Mă împunge cu ea pe lângă măsea, care, e drept, era una din cele de prin spate, nu aia de minte, după care o scoate și se repede în zona cartilaginoasă care leagă maxilarul de mandibulă. Sau invers, că nu-s medic ca să știu. Și îmi înfige acolo ditamai scula lui Sir Lancelot, de aveam senzația că-mi iese prin ceafă. Am simțit acul ăla imens cum sparge cartilajul, auzeam cum scrâșnește zgârciul, exploziile îmi bubuiau în creier. Am fost la un pas să leșin, mai ales că prietenia mea cu acele de seringă și injecțiile e mai mult decât proverbială.

  • Ia zi, cum e? veni întrebarea după câteva minute bune, care păreau săptămâni petrecute pe o plută în derivă pe un ocean oarecare.
  • ÎÎîh mooooaaaamm bllllîîîîîîbsc. Ooooooaaaaaaaam muuuuuuoțțțiiiii… A se citi nu pot să vorbesc. Am amorțit…
  • Bine, ieși afară, cât termin eu de vorbit cu domnul (nu eram doar noi doi în cabinet, un alt pacient asistase la toată operațiunea, habar nu am de ce), eventual fumează o țigară și așteaptă apoi pe hol, te chem eu.

M-a chemat, fumasem două țigări, cartilajul nu mă mai durea, că amorțise. La fel și gingia din jurul măselei. Măseaua m-a durut până la cer și înapoi când mi-a scos-o. Nu știu ce anestezie a fost aia, că mă duruse injecția respectivă la fel de tare ca extracția. Îmi amorțise toată gura, dar măseaua tot durea. Și extracția a durut.

Am supravițuit, probabil ca să pot să urăsc toți stomatologii din lume, convins fiind că sunt conștienți de durerea pe care o provoacă pacienților și așa îndurerați. Și mai mult, aproape convins fiind că în cele mai multe cazuri provoacă durere în mod voluntar. Am fugit de ei precum o pisică normală de baia lunară pe care i-o administrează o stăpână anormală. Sau ca dracul de tămâie! Și acum mestec cu incisivul. Cu unul. Celălalt e așa…. formal. De decor. Pot mușca cu el dintr-o banană. Sau un fund. Nu orice fund, sunt interzise cele lucrate la sala de sport! Trebuie unul din ăla, pe stilul „piftie”.

Locul unde fusese măseaua m-a mai durut vreo 3-4 zile, dar durerea din „încheietura” maxilarului cu mandibula, m-a durut două săptămâni! Abia mai puteam mișca gura. Dacă în locul măselei eram sigur că dentista vieții uitase ceva, un ceva al naibii de dureros, cartilajul mă durea de parcă urma să-mi cadă falca dintr-o parte! Am mâncat supe și tocături mai bine de două săptămâni!

Și acum mă întrebați de ce mi-e frică de dentiști? Joi merg la dentist! Merit orice-mi va face! Asta pentru cât i-am ocolit pe ceilalți dinaintea lui. Sau a ei.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top