Cum e sa mergi in varf de munte, in padure, sa iei cu tine cea mai noua geanta de dama, pe care ti-ai achizitionat-o, si sa fii atat de tuta incat sa crezi ca acolo, cineva, o sa cada pe spate cand o va remarca? Si ca sa fii convinsa ca te remarca loserii, sa-ti lasi eticheta, cu codul de bare inclus, sa se vada si de unde o ai, si ce marca e si eventual cat a costat?
Plina-i patria asta de baragladine, zic 
Intr-un post anterior am facut o dedicatie. Era si este adresata multilor prieteni pe care mi i-am facut in ultima vreme, atat in minunatul orasel Buftea, cat si aiurea, in lume. Are si un later edit, sub poza aia inocenta.
Acum vin si cu o precizare, care stiu ca o sa doara, stiu ca o sa arda pe maţe, stiu ca ma va face si mai iubit, dar asta e, un adevar poate fi cateodata axiomatic. Si acum este “cateodata”. Eat this, motherfuckers, zic! Desi v-am mai comunicat (si) asta, deja.
Schelarul Shaormar s-a luat iarasi cu dintii de partea-mi dorsala. Ce sa-i faci, stiu ca-i place prin dos, prin parti intunecoase, prin balarii, prin boscheti, dar deh.. Si ca sa-l rasplatesc, pe el si pe latraii lui inutili, le ofer la toti, la pachet, nu shaorma, ca e gretoasa asta din Buftea, ci sampanie! La mai mareeee, Toba te iubesc si pe tine si pe ceilalti loseri care ma muscati de cur! Si va stimez! Si va si respect! Iata dovada:
Later edit: Duta, scutura-mi-o tu, profesionistule! Ca si asa, tot pe dinafara vei ramane.
