Bicicleta Pegas

Internetul este năpădit de reclame Pegas. Bicla biclelor, hipstereala supremă, nu exiști dacă nu ai un Pegas! Bullshit!

Am avut Pegas. Am fost copil și, ca toți copiii, am avut Pegas, modelul cu șaua lungă și coarne care imitau chopperul american. Unii îi spun „model Kent”, eu prefer să-mi amintesc de el ca „Pegasul cu șaua lungă și coarne”.

În mod clar, în anii ’80 nu se numea așa, Partidul interzicând orice formă de apropiere cu capitalismul decadent. Și Kentul era un simbol al acestui capitalism.

Țin minte, că în clasa a doua sau a treia fiind, am avut de ales între cele trei modele Pegas existente pe piață. Era unul mai mic,  habar nu am cum se numea, probabil ca lumea și-l amintește ca „Pegasul ăla mai mic”, un model care avea la jumătatea cadrului un sistem care permitea plierea sa, reducând necesarul spațiului de depozitare sau după caz, cel de transport, denumit „Camping” sau „Practic”, și ăsta cu șaua lungă, groaznic de incomod atât la manevrare, cât mai ales la statul pe el.

Niciun model nu avea schimbătoare de viteze, fulii suplimentare, în timp ce frâna (numai pentru roata față), era primul accesoriu care se defecta. Toți foloseam „frâna spate”, „torpedo-ul”, prin blocarea pedalelor. Era de maxim efect să pui „torpedoul” în plină viteză și să lași dâre de cauciuc pe jos sau să frânezi în curbă, ca să creezi efectul de drift.

Toate modelele erau realizate din oțel, așa că mă mir că la „renașterea brandului”, producătorul se laudă cu aceeași chestie, ca fiind cine știe ce descoperire. Acest amănunt făcea ca toate modelele să fie foarte grele. A mea avea- dacă nu mă înșel, vreo 18 kg.

Și atunci, ca și acum,  un Pegas cu șa lungă costa cam cât un salariu. Era și o vorbă pe vremea aia: dintr-un salariu îți iei un Pegas, din două semicursieră (numai rusească), din trei Mini Mobră, iar când ai pus vreo patru-cinci salarii întregi deoparte, ai o Mobră. Apoi a apărut Mobra Hoinar, dar asta e altă poveste. Ceea ce încercam să punctez este faptul că și atunci, ca și acum, un Pegas era nesimțit de scump și într-un dezechilibru total calitate-preț.

Și atunci, ca și acum, să ai un Pegas cu coarne era o dovadă de hipstereală, cu diferența că în ani ’80 nu prea aveai de unde alege. Acum ai.

Cu 800 de lei, îți iei de la Decathlon o biclă cu cadru din aluminiu, frăne pe ambele roți, 21 de viteze, design modern, șa comodă și reglabilă,  ușoară, zeci de culori din care să alegi etc.

De ce să iei un Pegas? Căci în spatele unei campanii agresive efectuate în mediul online, făcută cu iz naționalist, de „renaștere și păstrare a brandurilor românești”, nu se află de fapt nimci altceva decât un sistem de marketing și PR bine pus la punct, care să aducă un câștig considerabil din vânzarea unui produs care în realitate nu ar trebui să coste mai mult de 100 euro bucata.

Însă este simplu: inviți câțiva hisperi pișcotari la lansarea, apoi relansarea, apoi rebrandingul și apoi party-ul Pegas, aduci și niște nume sonore, dacă se poate (că bani ai, la cât cere producătorul pe o sărăcie de Pegas), mai pui niște pișcotari și hipsteri la socoteală că ăștia sunt mulți și ieftini și prompți, și gata marketingul!

Dacă tot asistăm la renașterea unui brand, care vrea să readucă izul anilor respectivi în prim-plan, ar trebui reamintit și faptul că în acea perioadă, toată lumea știa că un produs cu adevărat bun nu avea nevoie de reclamă. Se vindea pur și simplu.

Așadar, nu mai citiți și mai ales nu mai „puneți botul” la fel de fel de „review”-uri supte din deget sau după caz din pișcot, dacă vreți o bicicletă, dați banii pe ceva ce merită. V-o spune unul care s-a dat cu Pegasul original timp de 10 ani!

Lasă un răspuns

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Top