Am gătit

Am gătit. Nu e prima oară. Am o filozofie proprie, guvernată de faptul că nevastă-mea s-a răzvrătitt și nu mai gătește nici moartă (asta trebuie să o verific!) iar când gătește e oricum întristare maximă prin casa noastră. Acum că se apropie Paștele, a intrat și în frigiderul familiei un miel, fie-i venirea binecuvântată!

Și cum madam nu se atinge de miel nici moartă (și asta trebuie să o verific!), iar anii trecuți a pus carnea în cuptor și aia a fost, anul ăsta a decis că pot și eu să fac un asemenea gest complex. În rest, stufat, ciorbă de miel, drob, Dumnezeu cu mila! Nu a făcut niciodată și nici nu va face, nici moartă! (sigur trebuie să notez undeva să verific!)

Așa că, în spiritul tradițional ardelenesc, izvorât din principiul că „ce e al tău e al tău și dacă n-ai, îți faci rost”, am pus mâna pe telefon, sunat părinți, procurat (re-procurat de fapt) rețeta de drob „ca la mama acasă”, deschis internet, căutat ceva rețetă de ciorbă care să nu necesite 20.547 de ingrediente și alea trei sferturi exotice, adică avocado, măsline roz bombon cu picățele vernil, lacrimi de urs Panda etc. Și nici zeci de ore elaborate de studiu, înmuiere a cărnii în fel de fel de compuși care să cuprindă trei sferturi din Tabelul lui Mendeleev și restul de un sfert, fel de fel de alte ingrediente care se găsesc doar pe partea musai întunecată a Lunii.

Am găsit vreo patru rețete, nu am reținut niciuna, le-am combinat, practic cum am vrut eu și a ieșit o ciorbă de moare lumea! Ciorbă misterioasă, dacă o întrebați pe nevastă-mea, foarte gustoasă dacă mă întrebați pe mine.

Acum ideea e alta. Că am stat eu, analitic din fire, și am analizat situația. Iată:

hai, dă odată în clocot!
hai, dă odată în clocot!
Lacrimi

Prima fază este aceea în care te victimizezi. Pe Facebook, la telefon cu prietenii, în oraș etc. Bre, nu gătește aia! Nici moartă! De fapt nu-s încă sigur de faza cu „nici moartă”, voi cerceta. Ce să fac? Vin Sărbătorile. Nu are cine să facă. Se strică mielul în frigider și a murit degeaba. De tânăr. Mai bine devenea oaie, dădea lapte.

 

Arca lui Noe

Ești bărbat! Nu faci liste. Alea-s pentru femei. Mergi la cumpărături. Nu ajunge să dai o raită la piața locală. În exodul tău, trebuie să treci pe la cel puțin un supermarket, dacă nu un hyper. Și să cheltuiești pe fel de fel de inutilități cel puțin cu 25% mai mult decât a costat mielul. Apoi vii acasă. Triumfător. Cu portbagajul mașinii ticsit precum Arca lui Noe. Cu de toate. Evident că după revenire vei constata că cel puțin un sfert din ce ai cumpărat, aveai deja acasă, prin cămară, frigider, garaj etc. Și că restul oricum nu îți erau necesare. Că vorba aia, cine a mai auzit ca la rețeta de drob de miel să fie nevoie de un bax de bere? Sau de două cutii cu ecleruri asortate? Arca lui Noe!

 

Patimile lui… Cristos

Cristos, atunci când a decis să se jertfească pentru omenire, a făcut-o pentru seminția sa. Adică pentru bărbați. Cred că intuise el cum e cu căsnicia, cu conviețuirea alături de o femeie îndărătnică (pleonasm)  și a ales calea mai ușoară: răstignirea, coroana de spini, bătaia cu pietre etc.

Noi, ăștialalți, făcuți după chipul și asemănarea Lui, suntem niște copii palide. Pe lângă că ajungem cu stoicism în bucătărie, la final, dacă ne iese, ne mai și mândrim. În loc să căutăm o piatră mare, să ne ascundem sub ea și să ieșim de acolo când ne cresc înapoi „mărgelele” de sub burtă!

Nuuuu! Meeergem noi așa, precum condamnații, cumpărăm alea-alea, apoi la bucătărie. Unde, ce să vezi? Nimic nu e acolo unde ar trebui să fie!

Oalele sunt fiecare unde știe ea. Doar ea. Tu nu le găsești nici cu detectorul de metale! Ascunse! Adică nicidecum unde le-ai pune tu. Tăvile, Dumnezeu cu mila! În cele mai surprinzătoare unghere ale casei, ascunse sub alte chestii la fel de surprinzătoare și greu de definit.

Vrei o mirodenie? Cel mai sigur e să cumperi dinainte ce vrei. Acasă vei găsi după doi ani! Cauți un cuțit? N-ai să vezi!

Și vasele alea! Băi băiatule, cum naiba le spală femeile? Că unele nu încap în chiuvetă, altele încap, dar orice ai face, apa ajunge peste tot, numai în chiuvetă nu rămâne! După ce terminasem ¾ din treabă, nevastă-mea a crezut că s-a spart o țeavă de apă, deoarece de sus de pe mobila de bucătărie, până jos pe gresia care avea o culoare care nu se mai poate reproduce, era lac de acumulare. Vidraru scria pe ușa bucătăriei!

În plus, cum naiba se dă jos grăsimea de pe chestii? Ce Cif, Ariel, Tide, Blaupunkt, Panasonic sau mai știu eu ce Pur?! Eu cred, cu mintea mea de bărbat, că de fapt grăsimea nu pleacă niciodată definitiv de pe un vas sau oala pe care a ajuns. Cel puțin eu am clacat după un timp de frecare și le-am pus la scurs așa. Clătite. Că nu le ia apoi nimeni la verificat cu șervețele Zewa! Sper!

Și dacă descoperă madam că unele-s alunecoase, aia e! Mai mult de atât, niciun bărbat nu poate face! Niciun bărbat nu deține secretul îndepărtării grăsimii de pe vasele din bucătărie. Și fix pentru noi au inventat ăia reclamele alea cu detergentul-minune pentru îndepărtatul grăsimii! Pentru că știu că mai devreme sau mai târziu ajungem să ne lovim de asta! Și atunci vom crede reclama, că deh, suntem bărbați (a se citi boi) și cine-i prost, să dea banii!

Tăiatul legumelor, a cepei verzi…. O adevărată saga! Am reușit să mă tai pe o unghie, cu cuțitul îndreptat în unghi de 17 grade față de ea, astfel încât am feliat o bucățică atât de subțire de pe suprafața ei, încât am stat 10 minute să mă minunez de dibăcia mea! Pur și simplu am rașchetat-o!

Robotul de bucătărie?

Băi băiatule, cine a inventat aparatul ăla, ori a fost femeie, și atunci are logică în toată lipsa de logică a folosirii aparatului, ori dacă a fost bărbat, a vrut să facă mișto de cineva, evident femeie sau eventual o fostă nevastă sau ceva asemănător!

Câte piese, ce ordine de montare, ce sisteme de prindere, ce sisteme de declanșare, ce mod deloc intuitiv de a construi un aparat, pe care cică ar trebui să-l folosească o ființă care are nevoie de 20 de metri pentru a parca lateral un Matiz!

Cu toată cerbicia mea, cu toată autonomia autointitulată, a trebuit să chem stihia în bucătărie. Să cer mașina de tocat, aia clasică, care arată ca o cișmea în miniatură. Nu mai avem! Avem roboți. Doi! Unul mai Star Trek decât celălalt! Și îi ține separat. Unul în cămară, celălalt în bucătărie. De ce oare? Iese Star Wars, probabil! Dacă se întâlnesc.

 

Victoria finală

Dup cel puțin jumătate de zi de fel de fel de aventuri în zona ostilă denumită bucătărie, mi-a ieșit o ciorbă mirobolantă, în care am pus practic ce am vrut și am fiert practic cât am vrut, am pus capul de miel la fiert, după care, când l-am scos, arăta așa de nasol încât l-am răcit și l-am lăsat pradă câinelui și pisicii din curte, cu tot cu creier, limbă, ochi și alte alea. Măcar dacă știam de la început, nu mai pictam toată gresia în timpul procesului de spumare a fierturii. Altă aventură! Chiuveta e fix în partea opusă a bucătăriei față de aragaz. Ciorba a ieșit fenomenală! Nimeni nu a vrut să guste din ea! Fii-mea a rămas cu imaginea ochilor mielului care dormise într-un sac de plastic, în frigider. Băiatul a zis că nu îi este foame! Ha?! Iar pe nevastă nu am întrebat-o pentru că încă nu știu dacă moartă ar mânca așa ceva! Că vie, în nciun caz!

ciorba, gata de servit, cu o lingură de smântână
ciorba, gata de servit, cu o lingură de smântână

Apoi a urmat drobul, la care am făcut eu o dibăcie. De a ajuns ceva grăsime să sară afară din tavă și să ajungă prin cuptorul încins rezultând un fum în bucătărie, de zici că era festivalul fast-food-ului pakistanez, ținut în Hunedoara vremurilor când Combinatul Siderurgic încă funcționa la capacitate maximă!

ză drob
ză drob

 

În concluzie

Am folosit aproape toate oalele ieșite în cale. Un sfert din cuțite, trei fundurti de bucătărie și un satâr.

Am înfundat o chiuvetă, pe cealaltă am ocolit-o.

Gresia e ușor alunecoasă.

Vasele spălate de mine, se recomandă a fi mânuite cu grijă. Să nu  alunece din mână!

Unele din prosoapele de bucătărie ar fi recomandat să fie puse la fiert. Eventual în acid, dacă e să consultați un bărbat. Altfel, se prea poate să fie suficient să fie puse la spălat. Nu știu!

Frigiderul e plin de morcovi. Am cumpărat și eu și madam. Eu pentru ciorbă. Ea, nu știu!

Avem ceapă verde pentru tot cartierul. Vezi mai sus de ce.

Bucătăria e un fel de Cernobîl de după explozia nucleară. Pe alocuri am „coafat” situația.

Am primit zeci de like-uri pe Facebook pentru rezultatele deosebite obținute în bucătărie. Numai eu știu cât m-am străduit să nu se vadă nimic din fundalul devastat!

Mai am de făcut friptura. Despre asta mâine. Sper să nu îmi ia jumătate de zi!

Mă simt de parcă am împins un autobuz la deal. Obosit. Transpirat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top